logo

Şeful de la Calea Ferată a fost demis prin ordinul ministrului transporturilor


https://www.ipn.md/ro/seful-de-la-calea-ferata-a-fost-demis-prin-ordinul-7967_1010830.html

Directorul general al întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, Andrei Domaşcan, a fost demis marţi,11 februarie, prin ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Vasile Botnari. Potrivit ministrului, acesta se face responsabil de neexecutarea în termen a sarcinilor stabilite pentru realizarea reformei iniţiate la întreprindere, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al ministerului.

Vasile Botnari s-a arătat îngrijorat de ritmul lent al reformei la întreprindere. „Reţeaua feroviară din Moldova necesită o schimbare cât mai rapidă. Intenţionăm să atragem investiţii semnificative în dezvoltarea întreprinderii, atât în infrastructură, cât şi în materialul rulant. Dar pentru a avansa, avem nevoie de o structură internă bine pusă la punct. Este foarte important ca întreg managementul întreprinderii să fie mobilizat pentru a avea o schimbare calitativă cât mai urgentă la CFM”, a spus ministrul.

Andrei Domaşcan a fost ales director al ÎS „Calea Ferată din Moldova” în august anul trecut.