Pacienții achită periodic taxe informale, așa cum se întâmplă în toată lumea, însă acestea nu sunt atât de mari precum insinuează reprezentanții Coaliției pentru Unitate și Bunăstare. O spune șeful Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, după ce membrii CUB au declarat într-o conferință de presă că peste 36% din pacienți își achită din buzunar serviciile medicale și medicamentele. Șeful CNAM recunoaște că instituția a făcut unele economii în 2022, însă pune acest lucru pe seama încheierii pandemiei COVID-19, notează IPN.
Potrivit reprezentanților Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, 80% din populația Republicii Moldova este beneficiară a serviciilor obligatorii de sănătate. În același timp, 36,6% dintre cetățeni pun bani din buzunar pentru ca să-și asigure serviciile medicale de primă necesitate. Directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină dă asigurări că plățile informale achitate de pacienți nu sunt atât de mari.
„Sunt declarații pur politice ale acelei formațiuni. După datele noastre, 87% din populația Republicii Moldova este încadrată în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. O parte din diasporă este încadrată în acest sistem. Peste tot în lume, inclusiv în Republica Moldova, mai există plăți de buzunar din partea pacienților pentru servicii medicale și medicamente. Noi depunem eforturi ca aceste plăți să fie diminuate cât mai mult”, a spus Ion Dodon în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
De asemenea, reprezentanții CUB acuză CNAM că pentru anul 2022 instituția nu a executat 819.1 mln lei din suma planificată și aprobată prin lege. Șeful CNAM recunoaște că instituția a făcut economii ca urmare a finalizării pandemiei COVID-19, însă spune că soldul existent reprezintă bani publici care vor fi cheltuiți în strictă conformitate cu legea.
„Anul 2022 a fost un an complicat din punctul de vedere al planificării, abia ieșeam din pandemie și țara vecină intra în război, în plus criza gazelor a complicat planificarea. Pe parcursul anilor de pandemie se achita un supliment COVID persoanelor care activau în domeniu și noi treptat am exclus acel indicator COVID, care a generat economii. La începutul anului a fost planificată pentru acest indicator suma de 800 milioane și clar că suma respectivă a rămas în soldul CNAM. Dar toate obligațiunile CNAM luate la început de an au fost achitate”, a mai spus șeful Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Valoarea integrală a primei de asigurare medicală pentru anul 2023 este de 12.636 lei. Această sumă este achitată doar de cei care nu s-au asigurat în mod individual în termenul stabilit de legislație – până la 31 martie.