Preşedintele Asociaţiei producătorilor de carne de păsare din Moldova este cercetat într-un dosar penal, fiind învinuit de corupere pasivă. Potrivit unui comunicat de presă al CNA, mita, în mărime de 90 de mii de lei, era cerută de la declarant pentru influenţarea factorilor de decizie de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ca să-i dea în arendă un teren ce-i aparţine ÎS „Staţiunea Tehnologică Experimentală „Maximovca” . Lotul trebuia să fie expus la o licitaţie publică, iar, potrivit asigurărilor date de învinuit, solicitantul urma să fie declarat câştigător, transmite IPN.
CNA a iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă. sub controlul ofiţerilor anticorupţie, declarantul i-a transmis învinuitului, pe 30 aprilie , prima tranşă de 45 de mii de lei, iar miercuri seara, 22 mai, a fost achitat restul banilor. În jurul orei 21.00, ofiţerii CNA l-au prins pe învinuit în timp ce lua banii. Operaţiunea a avut loc în centrul capitalei.
Bărbatul a predat benevol mijloacele băneşti la solicitarea ofiţerilor de urmărire penală. În prezent, acesta este cercetat în stare de libertate fiindcă şi-a recunoscut fapta.