logo

Şeful-adjunct al unei întreprinderi municipale a fost reţinut pentru trafic de influenţă


https://www.ipn.md/ro/seful-adjunct-al-unei-intreprinderi-municipale-a-fost-retinut-pentru-trafic-de-i-7967_1013888.html

Directorul adjunct al unei întreprinderi municipale de gestionare a fondului locativ din capitală a fost reţinut în cadrul unui dosar deschis pentru trafic de influenţă. Bărbatul este suspectat că ar fi cerut 8 mii de euro de la o persoană pentru a o ajuta să privatizeze un teren din municipiu.

Potrivit unui comunicat al Centrului Naţional Anticorupţie, bănuitul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane cu funcţii de răspundere de la Primăria capitalei şi că le poate determina să soluţioneze pozitiv problema privatizării lotului, transmite IPN.

Operaţiunea de reţinere a avut loc într-un restaurant din centrul Chişinăului. Asupra bărbatului au fost găsiţi 1500 de euro, transmişi sub controlul CNA. În prezent, bărbatul se află în custodia centrului. Dacă va fi găsit vinovat, riscă amendă în mărime de la 80 de mii la 120 de mii de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.