Şefii statelor membre ale CSI vor căuta măsuri de depăşire a crizei economice mondiale
https://www.ipn.md/ro/sefii-statelor-membre-ale-csi-vor-cauta-masuri-de-depasire-7965_978187.html
Şefii statelor membre ale CSI vor discuta vineri, 9 octombrie, la Chişinău, măsurile comune ce urmează a fi întreprinse pentru depăşirea crizei economico-financiare mondiale, pentru intensificarea securităţii la frontieră, precum şi regulile de procedură a Consiliului primilor miniştri, a Consiliului miniştrilor de externe şi a Consiliului economic al CSI, notează Info-Prim Neo.
Preşedinţii vor mai examina probleme ce ţin de conducerea Centrului antiterorist al statelor CSI şi rezultatele lucrărilor Consiliului miniştrilor de externe, care se desfăşoară joi, 8 octombrie, la Chişinău. Ei vor discuta posibilitatea declarării anului 2010 „An al veteranilor Marelui Război pentru apărarea patrii din anii 1941-1945”.