logo

Şefii de stat din CSI discută cu uşile închise mai mult decât a fost planificat


https://www.ipn.md/ro/sefii-de-stat-din-csi-discuta-cu-usile-inchise-mai-mult-decat-a-fost-planificat-7965_978207.html

Şefii de stat din CSI discută cu uşile închise mai mult decât a fost planificat. Întâlnirea, care a început la 11.00, urma să dureze jumătate de oră, după care să înceapă Consiliul în format extins. Preşedinţii au pe agendă examinarea rezultatelor şedinţei de ieri a Consiliului miniştrilor de externe, precum şi alte chestiuni ce ţin de colaborarea în cadrul CSI şi activitatea instituţiilor organizaţiei, transmite Info-Prim Neo. Printre subiectele discutate se numără hotărârea privind participarea Georgiei, fost membru al CSI, la documentele şi activităţile organizaţiei, măsurile de depăşire a crizei economice mondiale şi de sporire a securităţii. De la summit lipsesc preşedinţii Tadjikistanului, Kazahstanului şi Turkmenistanului. Pe parcursul zilei urmează să se desfăşoare mai multe întruniri bilaterale, atât între şefii de stat, cât şi între membrii cabinetelor de miniştri. Se presupune că anume în cadrul acestor întâlniri bilaterale, închise pentru presă, vor fi discutate cele mai importante subiecte. Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, a avut în dimineaţa zilei o întrevedere cu omologul său ucrainean, Victor Iuşcenko, iar în după amiaza zilei se va întâlni cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi cu preşedintele Kârgâzstanului, Kurmanbek Bakiyev. În seara zilei Ghimpu va discuta cu preşedintele din Belarus, Alexandr Lukaşenko. Cu Medvedev se va întâlni şi candidatul Alianţei pentru Integrarea Europeană la funcţia de preşedinte al R. Moldova, Marian Lupu. Şi premierul moldovean, Vlad Filat, va avea câteva întâlniri cu omologii săi din CSI. La ora difuzării ştirii, dezbaterile purtate de şefii statelor CSI în format restrâns încă durau, depăşind ora din programul planificat cu mai mult de o oră.