logo

Şefi de la educaţie, suspendaţi


https://www.ipn.md/ro/sefi-de-la-educatie-suspendati-7967_1031240.html

Conducerea direcţiilor educaţie de sector din capitală este suspendată din funcţie pe durata anchetei de serviciu iniţiate de autorităţile municipale, ca urmare a dosarului grădiniţelor. Primarul Dorin Chirtoacă a declarat la şedinţa operativă de la Primărie că în funcţie vor reveni doar funcţionarii în cazul căror se va demonstra că nu au tangenţe cu licitaţiile trucate în urma căror pe masa copiilor ajungeau produse alterate, transmite IPN.

Edilul a menţionat că a abordat anterior de nenumărate ori problema alimentaţiei în şcoli şi grădiniţe şi că i-ar fi avertizat pe funcţionarii din educaţie să nu încalce legea pentru că vor fi pedepsiţi. Potrivit lui, comisia de anchetă urmează să stabilească implicarea funcţionarilor în trucarea licitaţiilor. Ancheta de serviciu urmează să se încheie la mijlocul lunii decembrie, comisia fiind condusă de şeful Direcţiei sănătate, Mihai Moldovanu,

Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat că nu este implicată şi nu poartă vina pentru neregulile depistate în cadrul acestui dosar. Şefa direcţiei a menţionat că este gata să poarte responsabilitate pentru anumite lucruri pe care le-ar fi omis, însă nu ca parte componentă a acestor încălcări.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a mai spus că ar trebui să fie create grupuri de control al produselor livrate în grădiniţe, din care să facă parte părinţi, pentru ca  „această pată atât de evidentă să dispară şi să nu se mai repete astfel de cazuri”.

Săptămâna trecută, şaisprezece persoane, dintre care nouă funcţionari publici din cadrul direcţiilor de educaţie, au fost reţinute de către ofiţerii anticorupţie, fiind bănuite de trucarea licitaţiilor la procurarea produselor alimentare pentru şcolile şi grădiniţele din Chişinău. Conform datelor anchetei, procesul de achiziţii publice avea loc prin favorizarea unor agenţi economici. Urmărind scopul obţinerii unui profit mai mare în urma executării contractelor încheiate, agenţii economici livrau produse de o calitate inferioară celei contractate. Potrivit CNA, sunt copii care au ajuns în spital cu intoxicaţii.