logo

Șefa Parchetului European dă asigurări că Moldova va fi în continuare sprijinită în reformarea justiției


https://www.ipn.md/ro/sefa-parchetului-european-da-asigurari-ca-moldova-va-fi-7965_1106952.html

Republica Moldova va primi în continuare sprijin în reformarea justiției, avansarea în lupta cu corupția și deoligarhizare, a dat asigurări procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, la întâlnirea cu premierul Dorin Recean. În cadrul discuției au fost abordate evoluțiile în combaterea corupției și modalitățile de amplificare a eforturilor comune în acest sens, transmite IPN.

„Justiția este primul domeniu care trebuie curățat de corupție pentru a construi un sistem cu adevărat imparțial, independent și previzibil, iar cetățenii să aibă încredere în instituțiile democratice ale statului”, a spus șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.

Prim-ministrul a specificat că lupta cu fenomenul corupției rămâne una dintre prioritățile Republicii Moldova și a exprimat interesul pentru consolidarea cooperării între toate autoritățile de combatere a corupției din Republica Moldova și Parchetul European. „Am aprecia schimbul de bune practici în ceea ce privește investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor financiare și a corupției, precum și organizarea de instruiri pentru procurorii din Republica Moldova”, a precizat Dorin Recean.

Ultima vizită a Laurei Codruța Kovesi în Republica Moldova a avut loc în vara anului 2022, când a fost semnat un Acord de cooperare între Procuratura Republicii Moldova și Parchetul European.