logo

Şedinţele plenare ale Parlamentului vor fi suspendate pe perioada campaniei electorale


https://www.ipn.md/ro/sedintele-plenare-ale-parlamentului-vor-fi-suspendate-pe-perioada-campaniei-7965_973868.html

Şedinţele plenare ale Parlamentului vor fi suspendate pe perioada campaniei electorale. Deputaţii se vor întruni în şedinţe doar în caz de necesitate, transmite Info-Prim Neo. Parlamentarii au aprobat marţi, 3 februarie, acest program propus de Biroul permanent al legislativului. „Am convenit că în perioada campaniei electorale, plenul Parlamentului să nu să se întrunească decât după caz, dacă şi când va fi necesar . Asta în situaţia în care practic toate partidele parlamentare vor fi implicate în campania electorală. Dacă vor apărea asemenea cazuri, deputaţii vor fi anunţaţi despre eventualele şedinţe ale plenului Parlamentului cu cel puţin o săptămână înainte de convocare”, a declarat spicherul Marian Lupu. Solicitat de Info-Prim Neo, şeful Serviciului de presă al Parlamentului, Sergiu Vlădică, a precizat că legislativul continuă să fie în această perioadă, oficial, în sesiunea de primăvară. Deputaţii au în continuare dreptul să aprobe atât legi organice, cât şi ordinare. După expirarea mandatului actualei legislaturi, la 7 martie, parlamentarii vor putea examina doar legi ordinare şi hotărâri ale Parlamentului. Vlădică a menţionat că deputaţii vor avea parte de o şedinţă festivă de încheiere a mandatului, unde vor ciocni cupe de şampanie şi vor intona imnului de stat. Cel mai probabil, însă, la această şedinţă nu vor fi rostite tradiţionalele discursuri ale liderilor fracţiunilor parlamentare, având în vedere desfăşurarea campaniei electorale.