logo

Şedinţa specială a Parlamentului va avea loc pe 4 ianuarie


https://www.ipn.md/ro/sedinta-speciala-a-parlamentului-va-avea-loc-pe-4-ianuarie-7965_1024554.html

Biroul permanent al Parlamentului a decis convocarea unei şedinţe speciale de dezbatere a subiectului de învestire a Guvernului Sturza pentru luni, 4 ianuarie, ora 14.00. Despre aceasta a comunicat preşedintele legislativului, Andrian Candu, după şedinţa Biroului, transmite IPN.

Andrian Candu a menţionat că din discuţiile avute cu Ion Sturza a înţeles că premierul desemnat va expedia sâmbătă, 2 ianuarie, informaţiile despre componenţa Guvernului şi programul de guvernare al executivului ca acestea să fie repartizate deputaţilor.

Fiind întrebat despre unele zvonuri precum că ar exista o înţelegere între deputaţii democraţi şi foştii deputaţi comunişti, care au format Platforma social-democrată în Parlament, ca să nu asigure cvorum la şedinţa specială a legislativului, Andrian Candu a spus că din partea sa va face tot posibilul ca să fie cvorum. Totodată, şeful Parlamentului nu ştie despre o astfel de înţelegere.

Preşedintele Parlamentului a mai comunicat că marţi, 29 decembrie, la ora 14.00, va începe şedinţa de încheiere a sesiunii de toamnă-iarnă a legislativului.