logo

Ședința în dosarul Șor, din nou amânată


https://www.ipn.md/ro/sedinta-in-dosarul-sor-din-nou-amanata-7965_1046534.html

După ce acum o lună ședința de judecată în dosarul fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor, primar de Orhei, a fost amânată, astăzi, 21 ianuarie, este anunțată o nouă dată – 20 februarie.

Ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, a declarat pentru IPN că ședința, care urma să se desfășoare astăzi, a fost amânată pe motiv că expertiza financiar-contabilă dispusă anterior de către instanța de judecată nu este finalizată. Instanța susține că va solicita urgentarea efectuării acesteia.

În fața Curții de Apel Cahul s-au adunat susținătorii lui Ilan Șor care au scandat: „Ilan, noi suntem cu tine!”. Ilan Șor a făcut baie de mulțime și a declarat că a venit în instanță să își demonstreze nevinovăția.

Ilan Șor a fost condamnat în iunie 2017, de către prima instanță, la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel atât de procuror, cât și de avocații inculpatului și de reprezentantul SA Banca de Economii. Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chișinău abia după șase luni, iar în februarie a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.

Ilan Șor este cap de listă a Partidului Șor în circumscripția națională pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. De asemenea, acesta candidează în circumscripția uninominală nr. 18 Orhei.