Regulamentul Legislativului prevede că fracțiunile parlamentare sunt constituite în cel mult 10 zile. O spun reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate, potrivit cărora nu s-a încălcat legea atunci când ședința de constituire a Parlamentului a fost amânată pentru joi. De cealaltă parte, experții spun că, deși din punct de vedere juridic PAS nu a admis nicio abatere, din punct de vedere politic partidul de guvernare a gafat, creând motive de speculații în spațiul public, notează IPN.
Potrivit deputaților PAS, procedura de alegere a președintelui Parlamentului, vicepreședinților, membrilor Biroului Permanent și cea de constituire a fracțiunilor a fost amânată pentru joi, întrucât ar mai fi necesare discuții suplimentare între opoziție și guvernare la aceste subiecte.
„Potrivit legii, pentru constituirea Parlamentului este necesară convocarea ședinței de constituire. Noi asta am făcut. Înainte de această ședință am purtat discuții cu reprezentanții celorlalte partide din Parlament și a fost agreată ideea că facem întâi ședința festivă, iar joi ne întâlnim pentru a alege președintele, vicepreședinții, membrii biroului. S-a stabilit că până joi se va discuta între partide felul cum va funcționa Parlamentul. Noi, cei din PAS, credem că majoritate nu înseamnă dictatură, majoritate înseamnă democrație”, a spus deputatul PAS Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.
De cealaltă parte, deputații din fosta legislatură spun că nu înțeleg „risipa de timp”, după ce anterior reprezentanții PAS anunțau că vor purcede la muncă imediat după validarea rezultatelor alegerilor.
„Credeam că până vineri vom avea un Guvern. Deja este clar că Guvernul va fi votat săptămâna viitoare. Speranța mea era ca lucrul să înceapă cât mai repede, pentru că Guvernul chiar dacă este învestit, oricum are nevoie de câteva săptămâni ca să-și pornească motoarele. Avem nevoie cât mai urgent de acordul cu FMI, de asta nu este timp de pierdut”, a spus fostul deputat Liviu Vovc.
Experții spun că Regulementul Parlamentului a fost respectat, însă amânarea ședinței Legisaltivului a dat motive în plus opoziției să acuze guvernarea de inconsecvență.
„Din punct de vedere juridic, nimic nu s-a încălcat. Din punct de vedere politic, s-a dat apă la moară pentru speculații care nu sunt favorabile PAS-ului. Unicul lucru care era rațional de făcut la această ședință, este alegerea președintelui Parlamentului. Dar constituirea biroului permanent și a comisiilor nu este atât de simplă, de asta este judicios să mai aibă nevoie de timp”, a spus președintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea.
„PAS are nevoie de timp ca să-și creeze strategiile, are nevoie de timp ca să revadă și regulamentul Parlamentului, pentru că legea în acest sens are multe hibe și trebuie ajustată. Important este ca ședința de joi să fie una fructuoasă, să fie creată toată arhitectura Parlamentului. PAS trebuie să fie generos cu opoziția, să le ofere câteva comisii esențiale, ca să demonstrezi că, deși ai câștigat alegerile, poate oferi posibilitatea ca și minoritatea să aibă un cuvânt de spus”, a spus comentatorul politic Roman Mihăeș.
La ședința de constituire a Parlamentului nou-ales au fost prezenți 91 din cei 101 deputați. În timpul ședinței, președinta Curții Constituționale Domnica Manole a prezentat raportul privind validarea alegerilor parlamentare anticipate, iar președinta Maia Sandu a ținut un discurs în fața deputaților. Ulterior, aleșii poporului au luat o pauză până joi, 29 iulie.