 |
|
| Dionis Cenuşa | |
În Moldova, subiectul cooperării cu UE şi NATO pe dimensiunea securităţii este puţin cunoscut sau nepopular. În general, în rândul partidelor politice (în particular, pro-ruse), dar şi în interiorul opiniei publice, există o reticenţă faţă de participarea Moldovei la operaţiuni internaţionale, indiferent de faptul dacă acestea sunt civile sau nu. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care, din 1997, militarii moldoveni participă în diverse operaţiuni internaţionale (de natură civil-militară) desfăşurate sub egida ONU (Kosovo, Liberia, Coasta de Fildeş, Sudan etc.), OSCE (Republica Cecenă, Tadjikistan, Ucraina etc.) şi NATO (Bosnia şi Herţegovina). Mai recent, militarii moldoveni au fost implicaţi de asemenea în misiuni desfăşurate de către UE (Republica Central Africană).
Toate participările Moldovei la operaţiuni internaţionale se fac prin aprobarea Parlamentului, la propunerea Preşedintelui ţării (Art. 6, Legea nr. 219 din 3 decembrie 2015). Dar aceasta nu atinge sub nicio formă statutul de neutralitate permanentă a ţării (Art. 11, Constituţia RM). De aproape 20 de ani, Moldova se implică în operaţiuni coordonate de organizaţii internaţionale (OSCE, ONU, NATO). Aceasta facilitează schimbul de experienţă şi menţinerea abilităţilor militarilor moldoveni, fără a influenţa cumva neutralitatea ţării.
Vorbim despre securitate şi despre contribuţii de care beneficiază Moldova prin cooperarea cu NATO şi UE. În condiţiile unor resurse financiare limitate, dar şi a unor capacităţi instituţionale, umane şi operaţionale restrânse, dialogul cu UE şi NATO reprezintă un “colac de salvare” pentru securitate naţională găunoasă.
La fel, Moldova este beneficiara indirectă a dialogului bilateral UE-NATO, care vine să complementeze instrumentele de securitate existente şi să ajute la soluţionarea crizelor emergente din Europa.
La început despre cum UE mizează pe NATO
Cooperarea dintre Uniunea Europeană (UE) şi Alianţa Nord-Atlantică (NATO) pare firească având în vedere că numără practic aceleaşi ţări (22 de ţări). Aşadar, doar 6 ţări UE nu fac parte din blocul militaro-politic NATO. Acestea au tradiţii de ţară neutră (Irlanda, Austria), sunt autosuficiente din punct de vedere militar (Suedia), au acoperire militară garantată (Cipru, Malta) sau evită înrăutăţirea relaţiilor cu Rusia (Finlanda).
Cooperarea dintre UE şi NATO s-a concretizat în 2002, când UE a primit accesul la planificarea capabilităţilor NATO pentru desfăşurarea propriilor operaţiuni. Prin aranjamentele cunoscute sub denumirea de „Berlin Plus”, finalizate în 2003, NATO convine să ofere UE posibilitate să folosească instrumentele NATO (echipament, capabilităţi, informaţie clasificată) pentru a controla operaţiunile de gestionare a crizelor şi alte tipuri de operaţiuni militar-civile.
În paralel, UE îşi consolidează politicile în domeniul securităţii. Ca urmare, în 2003, aceasta lansează prima sa misiune militară CONCORDIA în Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, iar un an mai târziu - o altă operaţiune militară în Bosnia şi Herţegovina. În prezent, UE coordonează deja 11 misiuni civile (Ucraina, Kosovo, Afganistan, Teritoriile Palestiniene etc.) şi 6 misiuni militare (Bosnia şi Herţegovina, Mali, Somalia etc.).
În 2010, prin noul Concept Strategic, NATO întăreşte ideea fortificării parteneriatului UE-NATO urmărind prevenirea şi gestionarea crizelor/conflictelor, dar şi acţionarea cu scopul stabilizării post-conflict. După 2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, UE a dezvoltat un cadru legal şi instituţional mai clar pentru abordarea problemelor legate de securitate. Astfel, concomitent cu procesul de maturizare a UE în calitate de actor internaţional, NATO îşi revizuieşte viziunile strategice, punând accentul pe parteneriatul strategic UE-NATO. În 2012, la Summit-ul NATO de la Chicago, NATO a punctat că împreună cu UE împărtăşeşte valori comune (stat de drept, bună guvernare, drepturile omului), dar şi interese comune (stabilitate şi securitate în Europa).
Astăzi, UE şi NATO menţin un dialog permanent pe marginea subiectelor de securitate. Interacţiunea dintre acestea se focusează pe gestionarea situaţiilor de criză, dar şi pe dezvoltarea anumitor capabilităţi comune. Criza economică şi programele de austeritate adoptate de majoritatea ţărilor membre ale UE şi NATO le împinge spre o interconectare şi mai puternică. Odată cu intensificarea şi multiplicarea crizelor de la periferia UE şi nu numai, cea din urmă mizează pe asistenţa şi implicarea Alianţei Nord-Atlantice. Incapacitatea UE de a soluţiona problemele de una singură reîmprospătează ideea că NATO este o necesitate, chiar dacă aceasta are nevoie de o resuscitare. Criza refugiaţilor reprezintă un exemplu elocvent în care UE a apelat la resursele NATO. În acest sens, în luna februarie 2016, cele două organizaţii au convenit ca navele militare ale NATO să participe la operaţiunea de supraveghere în Marea Egee, care la fel prevede contracararea traficului de refugiaţi şi emigranţi ilegali. Asemenea cooperări urmează să se extindă şi asupra altor probleme de securitate.
Moldova mizează pe UE şi pe NATO
În materie de securitate, UE şi NATO sunt organizaţii capabile să-şi asigure propriile necesităţi sau să se ajute reciproc pentru a răspunde unor ameninţări şi riscuri comune. La fel, acestea pot cu uşurinţă să-şi extindă resursele pentru a sprijini ţări din vecinătatea lor, care sunt consumatori şi mai puţin furnizori de securitate. Din acest punct de vedere, Moldova se află într-o situaţie favorabilă, deoarece dezvoltă dialoguri concentrate pe securitate atât cu NATO, cât şi cu EU.
Relaţiile cu NATO încep din 1994, când Moldova a aderat la Parteneriatul pentru Pace. În 1997, cu sprijinul NATO în domeniul ştiinţific, au început să fie distruse substanţele chimice şi pesticidele, rămase ca moştenire după implozia URSS. Primul Plan Individual de Activităţi NATO-Moldova a fost lansat în 2006, cu accentul pus pe reformarea sectorului de securitate. În 2014, soldaţii moldoveni se alătură pentru prima dată la o misiune militară condusă de NATO - misiunea KFOR în Kosovo. Ulterior, un set de măsuri pentru consolidarea capacităţilor de apărare ale Moldovei este agreat de către miniştrii apărării ai ţărilor NATO în iunie 2015. Prin urmare, de la relaţii profund formale, dialogul cu NATO s-a transformat într-o platformă solidă pentru fortificarea capacităţilor interne, dar şi pentru preluarea bunelor practici în materie de anihilare a pesticidelor, diminuarea consecinţelor cataclismelor naturale etc.
Relaţia cu UE în domeniul securităţii este deocamdată în proces de construcţie. Această situaţie explică, pe de o parte, evoluţiile instituţionale din cadrul UE, iar, pe de altă , ramificarea graduală a relaţiilor cu Moldova-UE.
Acordul de Asociere, semnat în iunie 2014, prevede ca dialogul politic Moldova-UE să cuprindă convergenţa în domeniul securităţii, aprofundarea cooperării în domeniul apărării, promovarea securităţii bazate pe formate internaţionale şi contribuţia la acţiuni de gestionare a crizelor (Art. 3, 5, Titlul II). Acordul se referă la intensificarea cooperării în domeniul politicii externe şi de securitate, dar mai specific în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună. În acest context, Moldova implementează prevederile Acordului cadru privind participarea la misiunile UE de gestionare a crizelor. Cu acest prilej, în iunie 2015, a fost detaşat un expert militar din Moldova pentru participarea în cadrul misiunii UE de consiliere militară din Republica Central Africană. Totodată, în octombrie 2015, Chişinăul a luat măsurile necesare pentru a putea iniţia negocierile cu UE privind semnarea unui acord ce ţine de schimbul de informaţii clasificate. De asemenea, pe parcursul ultimilor ani după semnarea Acordului de Asociere, Moldova sprijină activ declaraţiile şi poziţiile comune ale UE în politica externă şi de securitate, făcând, de regulă, excepţie la cazurile legate de Rusia.
Datorită extinderii relaţiilor cu NATO şi UE, Moldova reuşeşte să diminueze anumite presiuni asupra securităţii sale, nu şi să elimine riscurile şi ameninţările existente. Aprofundarea dialogului cu NATO şi UE, diversificarea instrumentelor de cooperare şi „interconectare”, dar şi sporirea capacităţilor intelectuale şi operaţionale ale autorităţilor naţionale, sunt deocamdată unicele modalităţi prin care securitatea naţională poate să fie menţinută pe linia de plutire.
În loc de concluzie…
Statutul de neutralitate permanentă a Moldovei nu asigură automat şi securitatea naţională a ţării. Neutralitatea poate fi asigurată doar dacă autorităţile şi clasa politică se preocupă de securitatea naţională, mai ales că aceasta se referă la multe aspecte non-militare, cum ar fi gestionarea situaţiilor de criză (de exemplu, cataclisme naturale). Cooperarea cu NATO şi UE pe toate dimensiunile de securitate necesită o mai mare atenţie din partea autorităţilor, având în vedere menţinerea riscurilor vechi şi apariţia unor manifestări noi de insecuritate neconvenţională (de exemplu, „războaiele hibride”).
Acordul de Asociere cu UE în aspecte ce ţin de securitate, apărare şi politică externă, trebuie valorificat la maxim, la fel cum şi Planul Individual Moldova-NATO. Pe lângă aceasta, Moldova este avantajată, deşi indirect, de intensificarea relaţiilor dintre UE şi NATO, care tot mai multe se intersectează şi se întrepătrund.
Autorităţile de la Chişinău ar putea să-şi sporească şi mai mult beneficiile legate de cooperarea cu NATO şi UE, dacă ar exprima interes pentru măsuri de care ţara are nevoie în mod prioritar (gestionarea situaţiei post-conflict, gestionarea situaţiilor de cataclisme naturale, securitatea cibernetică, protecţia obiectivelor de importanţă strategică – baraje, lacuri de acumulare etc.). În fine, cooperarea pe dimensiunea de securitate cu NATO şi UE necesită o acoperire informaţională corespunzătoare, fără de care o legitimitate înaltă în rândul populaţiei şi, respectiv, un sprijin politic suficient sunt improbabile.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.