logo

Securitatea energetică a R. Moldova, discutată la Bucureşti


https://www.ipn.md/ro/securitatea-energetica-a-r-moldova-discutata-la-bucuresti-7966_978934.html

Prim-ministrul Vlad Filat a discutat la Bucureşti posibilitatea impulsionării construcţiei gazoductului Drochia-Ungheni şi a interconexiunilor electrice dintre R. Moldova şi România – Bălţi-Suceava şi Fălciu-Goteşti. Filat a declarat într-o conferinţă de presă, la 16 noiembrie, că proiectele vor fi sprijinite financiar de către Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare, transmite Info-Prim Neo. „Urmează să adoptăm un şir de decizii pe plan naţional, la nivel de legislaţie, astfel încât până în luna decembrie să reuşim să aderăm la Tratatul comunităţilor energetice”, a spus Filat. Premierul a menţionat că R. Moldova a primit asigurări de susţinere în acest sens atât din partea română, cât şi din partea altor parteneri din cadrul Iniţiativei Central Europene (ICE), la al cărei summit premierul a participat în perioada 13-14 noiembrie la Bucureşti. Un alt subiect discutat cu autorităţile române l-a constituit deschiderea podului Rădăuţi-Lipcani, pentru a oferi posibilitate cetăţenilor moldoveni din zona de nord a R. Moldova să aibă acces în România. Premierul moldovean a menţionat că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple odată cu intrarea în vigoare a acordului privind micul trafic la frontieră. „Am discutat la modul pragmatic şi despre deschiderea şi redeschiderea altor poduri peste Prut, unora care au fost distruse în urma celui de-al doilea război mondial”, a spus Filat, precizând că pentru realizarea acestui obiectiv vor fi accesate fonduri europene.