Toate secțiile de votare din țară și-au început activitatea, iar incidente care ar influența sau ar pune la îndoială procesul electoral nu s-au înregistrat. În două localități au existat deconectări de la energia electrică, însă situația a fost remediată. Peste hotare, procesul de votare a început deja în Japonia, China, Federația Rusă, Azerbaidjan etc., iar în alte țări secțiile de votare urmează să-și înceapă activitatea conform fusului orar. Informațiile au fost prezentate de către Comisia Electorală Centrală într-un briefing de presă, transmite IPN.
Vicepreședintele Comisiei, Vladimir Șarban, a declarat că astăzi votarea are loc în aceleași condiții ca și în primul tur, din 1 noiembrie. Au fost organizate 2 143 de secții de votare. Dintre acestea, 139 de secții de votare sunt pentru cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții – pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni.
Trei secții de votare vor activa conform unui program special. Este vorba despre secția din Strasbourg, Franța, care va fi deschisă între orele 07.00 și 20.00, secția din Baku, Azerbaidjan, care va activa între orele 07.00 și 18.00 și secția de votare nr. 1/442 din Budapesta, Republica Ungară, care va fi deschisă între orele 07.00 și 19.00.
Vladimir Șarban a îndemnat cetățeniei să respecte normele de prevenire a răspândirii infecției COVID-19. De asemenea, a îndemnat cetățenii aflați peste hotare să se documenteze referitor la adresele secțiilor de votare, pentru că în unele orașe au fost schimbate.
La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Secțiile de votare sunt deschise de la ora 07.00 până la ora 21.00.