logo

Secția de informare și achitări a ACC a deservit într-o lună peste 8 mii de consumatori


https://www.ipn.md/ro/sectia-de-informare-si-achitari-a-acc-a-deservit-intr-o-luna-peste-8-mii-de-cons-7967_1039197.html

Circa 8400 de consumatori au fost deserviți pe parcursul lunii decembrie în cadrul Secției de informare și achitări a SA „Apă-Canal Chișinău”. Oamenii s-au adresat pentru a soluționa operativ diverse situații, dar și pentru achitarea serviciilor prestate de către furnizor, transmite IPN.

Furnizorul menționează într-un comunicat de presă că specialiștii Secției de informare şi achitări a întreprinderii au oferit servicii contabile pentru aproape 1600 de consumatori, servicii de informare – pentru peste 2000 de consumatori. Totodată, peste 4600 de persoane au efectuat achitări în casierie.

Consumatorii se pot adresa specialiștilor întreprinderii la sediul ACC, pe strada Albișoara, 38, biroul 101. Aici consumatorii pot obține răspunsuri la orice întrebare ce ține de domeniul alimentării cu apă şi de canalizare, începând cu solicitarea elaborării condițiilor tehnice pentru alimentare cu apă şi de canalizare, coordonarea proiectelor de construire a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, perfectarea contractelor de livrare a apei potabile şi evacuare a apelor uzate, până la achitarea facturilor pentru serviciile prestate.

Până în prezent, pe parcursul a zece ani de la crearea Sectorului de informare şi achitări, peste 300 de mii de consumatori au primit consultații privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.