Secretul de stat se va plăti mai puţin
https://www.ipn.md/ro/secretul-de-stat-se-va-plati-mai-putin-7967_960558.html
Guvernul a decis să micşoreze de la 25 la 20% cuantumul maxim al sporurilor la salariile funcţionarilor de stat care au acces la secretul de stat.
Ministrul adjunct al Economiei şi Comerţului, Sergiu Sainciuc a declarat presei că Guvernul a aprobat o modificare la Legea 355 privind sistemul de salarizare al angajaţilor din sectorul bugetar care prevede stabilirea unui supliment la salariu pentru funcţionarii publici care au acces la secretul de stat, acest supliment fiind diferenţiat în dependenţă de gradul de accesibilitate la aceste secrete. Astfel, cuantumul maxim a fost redus de la 25% la 20 %.
Sainciuc a declarat presei că această micşorare este justificată de majorarea salariilor pentru sfera bugetară, astfel nefiind necesar ca aceste sporuri să fie alocate prin cuantumurile stabilite anterior.
Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar a intrat în vigoare la 3 martie curent. Potrivit acestei legi, şeful statului primeşte un salariu de 9 600 de lei, spicherul şi premierul - câte 8 800 de lei, miniştrii şi deputaţii – 7 100. Printre cele mai mari salarii fixe le vor avea prim-viceprim-ministrul –
8 400 lei, vicepreşedinţii Parlamentului şi viceprim-miniştrii – 8 000, preşedinţii Curţii Constituţionale şi al Curţii Supreme de Justiţie – 8 800 de lei, preşedintele Curţii de Conturi şi procurorul general – câte 8 300 de lei. Başcanul UTA Găgăuz-Yeri şi primarul general al municipiului Chişinău vor primi câte 7 100 de lei. Primarii oraşelor şi satelor vor primi un salariu între 3 500 şi 4 500 de lei.