logo

Secretarul executiv al CSI: La Summit-ul de la Chişinău au fost luate decizii de o importanţă majoră pentru soarta CSI


https://www.ipn.md/ro/secretarul-executiv-al-csi-la-summit-ul-de-la-chisinau-7965_972584.html

„Lucrările Summit-ul şefilor de guverne ai statelor CSI s-au desfăşurat cu succes. Deciziile aprobate sunt de importanţă majoră pentru soarta întregii comunităţi”, a declarat vineri, 14 noiembrie, la finele reuniunii, preşedintele Comitetului executiv, secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev, transmite Info-Prim Neo. Aceste decizii urmează a fi realizate de către Consiliul executiv, împreună cu R. Moldova, care va prelua la 1 ianuarie 2009 Preşedinţia în structurile CSI. Lebedev şi-a exprimat încrederea că anul 2009 va fi unul de succes atât pentru cooperarea dintre ţările CSI, cât şi pentru dezvoltarea Moldovei. Prim-ministrul R. Moldova, Zinaida Greceanâi, a declarat că „această şedinţă a oferit participanţilor oportunitatea unui dialog deschis atât la nivel bilateral, cât şi la nivel de comunitate”. Greceanâi a menţionat că politica energetică va constitui prioritatea R. Moldova în anul 2009. „În calitate de stat-preşedinte, R. Moldova intenţionează să contribuie la elaborarea şi realizarea măsurilor concrete în scopul soluţionării problemelor energetice ale ţărilor CSI”, a spus premierul moldovean. Serghei Sidorski, prim-ministrul R. Belarus, care deţine la moment Preşedinţia CSI, a precizat că premierii au discutat 34 de chestiuni. „Tematica de bază a fost formată reieşind din Concepţia de dezvoltare pentru următorii ani. Au fost determinate perspectivele colaborării în domeniul economiei, transportului, agriculturii, politicii migraţioniste, culturii, informaţiei şi apărării. Chestiunea privind criza financiară globală nu a figurat pe ordinea de zi, însă subiectul a fost discutat. A avut loc un amplu schimb de opinii în această privinţă. Vom lucra împreună pentru depăşirea efectelor crizei”, a spus Sidorski. Prim-miniştrii au aprobat Strategia de dezvoltare economică a CSI până în anul 2020. De asemenea, a fost aprobat un document cu privire la priorităţile colaborării în domeniul transportului până în 2020 şi un complex de măsuri comune pentru sporirea securităţii alimentare a ţărilor membre ale CSI.