logo

Secretarul CoE a răspuns demersului înaintat de președintele Parlamentului


https://www.ipn.md/ro/secretarul-coe-a-raspuns-demersului-inaintat-de-presedintele-parlamentului-7965_1080979.html

Dizolvarea unui parlament ales prin alegeri libere și echitabile este o măsură de ultim recurs, care poate fi luată doar respectând spiritul și litera Constituției. Declarația aparține secretarului general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, și vine ca răspuns la demersul înaintat de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, privind oportunitatea dizolvării Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, în răspuns, secretarul general al Consiliului Europei a făcut apel la simțul responsabilității tuturor instituțiilor și tuturor părților interesate din Republica Moldova pentru a evita o criză constituțională, ceea ce este cu atât mai necesar în perioada actuală, marcată de criza sanitară.

Zinaida Greceanîi a accentuat „inadmisibilitatea creării în Republica Moldova a unui precedent periculos, când se încearcă să se dea peste cap toate principiile și normele democratice”. Potrivit ei, dacă acest precedent va fi creat, acesta ar putea fi folosit pe viitor de orice altă forță politică, iar atunci nicio normă democratică în Republica Moldova nu va avea sens.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a adresat o scrisoare secretarului general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic, cu solicitarea „să medieze situația creată în Republica Moldova, unde președintele țării, Maia Sandu, încearcă să uzurpeze puterea în stat”. În scrisoare se precizează că nu există circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului, însă „șefa statului insistă pe acest fapt, contrar prevederilor constituționale”. Atunci, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârță, a menționat că Consiliul Europei cunoaște foarte bine situația din Republica Moldova și la fel de bine cunoaște cine a generat și continuă să genereze derapajele democratice din țară.