logo

Secretarul CEC: Pe teritoriul țării va fi permis votul și în baza pașaportului


https://www.ipn.md/ro/secretarul-cec-pe-teritoriul-tarii-va-fi-permis-votul-7965_1095037.html

Concertele sau manifestațiile culturale sunt interzise pe perioada campaniei electorale, care începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor. Prevederea se regăsește în noua formulă a Codului Electoral și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023. De asemenea, potrivit legislației electorale, a fost redusă vârsta candidaților pentru funcția de primar de la 25 la 23 de ani și a fost redus și numărul semnăturilor necesare pentru înregistrarea în cursă a candidaților independenți, notează IPN.

Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi, spune că la alegerile locale generale din acest an vor fi aplicate mai multe reguli noi, intrate în vigoare odată cu aprobarea noului Cod Electoral. Astfel, la localele din toamnă va fi permisă exprimarea opțiunii de vot și în baza pașaportului. De asemenea, a fost redusă suma donațiilor în numerar destinate concurenților electorali.

„În secțiile de votare de pe teritoriul țării, alegătorii pot vota nu doar în baza buletinului de identitate, dar și în baza pașaportului. Nu e necesar nici să fie prezentată fișa de însoțire a buletinului, pentru că nu se va mai aplica ștampila care indică data alegerilor. Pentru concurenții electorali s-au redus donațiile de la trei salarii medii la un salariu mediu pe economie, mai mult nu poate fi transferat prin numerar. Dar au rămas donațiile prin virament, prin bancă, transparent, minim șase salarii medii pe economie. În cadrul campaniei electorale, adică în cele 30 de zile înainte de alegeri, candidatului electoral îi este interzisă organizarea concertelor sau alte manifestații culturale. Nu este interzis să facă întruniri cu alegătorii, dar sunt interzise concertele electorale”, a spus Alexandru Berlinschi în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Expertul Promo-Lex, Nicolae Panfil, spune că actuala formulă a Codului Electoral conține mai multe prevederi care încurajează tinerii să participe la scrutin în calitate de concurenți electorali. De asemenea, este facilitată înregistrarea în cursă a candidaților independenți.

„A fost redusă vârsta candidaților pentru funcția de primar. Dacă până acum puteai să fii primar de la 25 de ani, acum de la 23 de ani poți să candidezi. De asemenea, s-a redus numărul de semnături pentru înregistrarea în cursa electorală a candidaților independenți la 1%. Anterior era un număr prea mare, excesiv chiar, pentru orașe cum ar fi Chișinău, Bălți, era un număr prea mare de semnături, era o piedică birocratică pentru ca cineva să poată candida. Dar acum acest număr s-a redus semnificativ. La fel, startul campaniei electorale va fi cu 30 de zile înainte de ziua votării indiferent de tipul scrutinului”, a spus expertul Promo-Lex, Nicolae Panfil.

Pentru prima dată în Codul Electoral a fost fixată ziua alegerilor locale generale, fiind vorba de ultima duminică a lunii octombrie sau prima duminică a lunii noiembrie. Ceea ce înseamnă că alegerile locale din acest an vor avea loc la 29 octombrie sau 4 noiembrie.