logo

Secretariatele legislativelor de la Chişinău şi Riga vor semna un Acord de Cooperare


https://www.ipn.md/ro/secretariatele-legislativelor-de-la-chisinau-si-riga-vor-semna-un-acord-de-coope-7965_984257.html

O delegaţie a Aparatului Parlamentului Republicii Moldova, condusă de directorul general, Adrian Fetescu, va efectua, în perioada 2-4 august, o vizită de studiu la Riga, la invitaţia legislativului Republicii Letonia, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al legislativului. La Riga membrii delegaţiei Aparatului Parlamentului Republicii Moldova vor avea mai multe întrevederi cu preşedintele Parlamentului Letoniei, Gundars Daudze, directorul Cancelariei Parlamentului Maris Steins, preşedinţi de comisii parlamentare, reprezentanţi ai Cancelariei Saeima şi ai ONG-urilor, cu o serie de experţi letoni, inclusiv cu Gints Freimanis, consilier al prim-ministrului Letoniei, precum şi cu alte oficialităţi. În cadrul întrevederilor vor fi discutate un şir de subiecte menite să consolideze capacităţile funcţionarilor din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, în special în ceea ce priveşte rolul Parlamentului şi comisiilor parlamentare în procesul de integrare europeană, managementul personalului, administrarea şi planificarea financiară, controlul parlamentar etc. Către finele vizitei va fi semnat un Acord de Cooperare dintre Cancelaria Saeima şi Aparatul Parlamentului Republicii Moldova. Vizita reprezintă unul din angajamentele de lungă durată şi se încadrează în Proiectul „Susţinerea Dezvoltării Parlamentului Republicii Moldova”, finanţat de Guvernul Danemarcei, Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională şi PNUD, care are drept scop sporirea eficienţei Parlamentului în exercitarea funcţiilor şi responsabilităţilor sale. Proiectul PNUD a acordat asistenţă la elaborarea şi definitivarea agendei vizitei de studiu la Riga.