logo

Se propune crearea unei agenții pentru dezvoltarea programelor de tineret


https://www.ipn.md/ro/se-propune-crearea-unei-agentii-pentru-dezvoltarea-programelor-de-tineret-7967_1039432.html

Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret va fi creată cu scopul de a asigura implementarea politicilor și programelor de tineret elaborate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, suspus dezbaterilor publice pe particip.gov.md, înființarea entității va asigura o aplicare echilibrată a cadrului de politici în profil teritorial, o conlucrare mai eficientă cu autoritățile publice locale, cu tinerii, organizațiile de tineret, grupurile de inițiativă și tinerii de la nivel local, transmite IPN.

Agenția urmează să preia o serie de responsabilități de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării legate de implementarea și coordonarea politicilor de tineret, să identifice programele naționale și entitățile publice care au competențe directe sau indirecte în domeniul de tineret. Entității îi va fi atribuit rolul de dezvoltare metodologică a programelor, identificare a indicatorilor de performanță, colectare a datelor din domeniu etc.

Agenția va fi o autoritate administrativă subordonată Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Ultima, în prezent nu dispune de nicio structură subordonată care ar fi responsabilă de implementare politicilor de tineret. Efectivul Agenției se propune a fi în număr de 31 de funcționari publici.