logo

Se propun reglementări noi pentru parcurile științifico-tehnologice


https://www.ipn.md/ro/se-propun-reglementari-noi-pentru-parcurile-stiintifico-tehnologice-7966_1040534.html

Ministerul Economiei și Infrastructurii propune pentru consultări publice proiectul noii Legi cu privire la parcurile științifico-tehnologice și incubatoarele de inovare. Necesitatea noii legi este explicată de minister prin faptul că unele prevederi din legea în vigoare sunt ambigue și compromit astfel procesul de creare a acestor structuri. Totodată, reforma instituțională a administrației centrale a schimbat rolul unor instituții responsabile de crearea și funcționarea parcurilor științifico-tehnologice și a incubatoarelor de inovare, transmite IPN.

Documentul propus pentru consultări acordă dreptul de creare a parcurilor științifico-tehnologice și a incubatoarelor de inovare nu numai clusterilor, așa cum prevede în legea în vigoare, dar și autorităților publice centrale și locale, asociațiilor create prin acord de asociere, instituțiilor de învățământ superior. Deciziile vor fi aprobate de Guvern. Iar durata de activitate a acestor structuri nu va fi mai mică de zece ani.

La concursurile de angajare a personalului prioritate vor avea cadrele științifico- didactice, inventatorii, cercetătorii, doctoranzii și studenții. Implementarea unui proiect înaintat de rezidenți nu va dura mai mult de patru ani în cadrul parcurilor științifico-tehnologice și trei ani în cadrul incubatoarelor. Evaluarea activității se va efectua anual, criteriul principal de evaluare fiind impactul economic al proiectelor implementate și indicele de competitivitate a produselor și serviciilor lansate pe piață ca urmare a implementării inovațiilor.

Cât privește stimulentele acordate subiecților acestor structuri, este prevăzută posibilitatea dării în folosință gratuită a terenurilor și altor imobile pentru activitatea parcurilor și incubatoarelor. De asemenea, este prevăzută alocarea mijloacelor bugetare din alocațiile distincte pentru domeniile cercetării și inovării în cadrul concursurilor proiectelor pentru crearea infrastructurii parcurilor științifico-tehnologice și incubatoarelor de inovare.

Ministerul Economiei și Infrastructurii consideră că legea nouă va oferi mai multă previzibilitate pentru potențialii investitori, va impulsiona activitățile de implementare a inovațiilor și de transfer tehnologic, pentru lansarea pe piață a unor produse și servicii cu valoare înaltă.