Autoritățile lansează de astăzi linia verde dedicată informării populației despre disponibilitatea stocurilor de lemne. Cetățenii vor putea folosi linia verde și pentru a sesiza autoritățile despre tăieri ilicite sau nereguli în procesul de distribuire a lemnului. Numărul de telefon al liniei verzi este: 080010101. Despre aceasta a anunțat ministrul mediului, Iuliana Cantaragiu, la ședința Guvernului, transmite IPN.
Iuliana Cantaragiu a menționat că aprovizionarea cu lemne are loc la fel ca în anii precedenți. Pagina web lemne.md este în proces de elaborare. Până va deveni activă, informațiile despre stocuri pot fi accesate pe site-ul întreprinderii de stat „Moldsilva”.
Premierul Natala Gavrilița a cerut ca platforma lemne.md să fie disponibilă cel târziu din data de 15 septembrie. „Eu nu înțeleg de ce noi așteptăm până devine prea târziu. Trebuie la timp să fie făcute toate lucrurile, pentru că informația era utilă în această perioadă”, a notat șefa executivului.
Decizia privind eliberarea lemnului de foc a fost aprobată de Comisia Situații Excepționale a Republicii Moldova având în vedere necesitatea aprovizionării populației cu lemn de foc pentru perioada rece a anului. Prețurile rămân la nivelul anului trecut: 550-875 de lei per metru ster pentru speciile tari (salcâm, stejar) și 350-475 de lei per metru ster pentru speciile moi. Inițial pentru o gospodărie a fost stabilită o limită de 3 metri steri, însă ulterior aceasta a fost extinsă până la 5 metri steri.