logo

Se încheie postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel


https://www.ipn.md/ro/se-incheie-postul-sfintilor-apostoli-petru-si-pavel-7967_1013955.html

Creştinii ortodocşi îi prăznuiesc astăzi, 12 iulie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, numiţi şi stâlpii Bisericii Ortodoxe. Tot astăzi se încheie postul în cinstea apostolilor, numit în popor şi Postul Sânpetrului, care a durat în acest an aproape o lună.

„Aceşti Sfinţi Apostoli au pus bazele creştinismului. În ei găsim adevărate comori legate de dragostea faţă de Dumnezeu, speranţă, credinţă. Sunt cei mai importanţi Sfinţi duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe”, spune preotul Eugen Onicov, de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din capitală, contactat de IPN.

Sfinţii Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiind numiţi „căpetenii ale apostolilor” şi „a lumii învăţători”, pentru că au contribuit la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii. Apostolii au fost omorâţi prin ordinul împăratului roman Nero. Sfântului Pavel i s-a tăiat capul cu sabia, în timp ce Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce.