logo

Se ieftinește termia la Comrat. Factura la căldură scade cu 427 de lei per gigacalorie


https://www.ipn.md/ro/se-ieftineste-termia-la-comrat-factura-la-caldura-scade-7966_1108970.html

Consumatorii deserviți de întreprinderea municipală „Rețelele și Centralele Termice Comrat” vor achita pentru energia termică 2 882 lei/Gcal, fără TVA. Noul tarif aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este cu 427 lei/Gcal mai mic față de tariful anterior, transmite IPN.

Principalii factori care au determinat ajustarea tarifelor sunt scăderea costurilor planificate pentru achiziția gazelor naturale în 2024, precum și actualizarea prognozelor pentru indicatorii macroeconomici principali.

Tariful intră în vigoare chiar în ziua publicării deciziei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.