Victimele violenței în familie nu sunt informate despre drepturile și posibilitățile de a primi ajutor, motiv pentru care suportă violența ani la rândul. Asociația obșteasca „Vesta” din Găgăuzia, Centrul de Drept Căușeni și Mișcarea Bărbații împotriva Violenței și Traficului de Ființe Umane își propun să desfășoare activități de informare pentru a reduce fenomenul.
Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Ion Oboroceanu, președintele Centrului de Drept Căușeni, a îndemnat comunitățile să se implice în promovarea drepturilor omului și să pună presiune pe autorități ca să respecte legea. „Din cauza indiferenței noastre, autoritățile comit ilegalități”, a menționat avocatul. Ion Oboroceanu spune că și-ar dori mai multă angajare din partea tuturor subiecților implicați în procesul combaterii violenței în familie. Intervenție se cere mai ales în teritoriu, unde serviciile pentru victimele violenței în familie sunt insuficiente sau lipsesc totalmente.
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și fete prevede expres obligațiunea statului de a investiga cazurile de violență și fără a avea o cerere scrisă de la victimă, a mai spus avocatul.
Antonina Volkova, directorul executiv al asociației obștești „Vesta” din Comrat și director al Centrului de ajutor pentru victime și potențiale victime ale violenței în familie, spune că în Găgăuzia există ideea preconcepută că violența în familie este o normalitate. „Asupra situației în Comrat influențează și acele stereotipuri care s-au format, inclusiv la nivel de atitudine judecător-victimă, avocați care îi apără pe agresori. Atitudine negativă față de femeie și victimă. Mulți cred că așa este obișnuit în familiile găgăuze. Vrem să depășim acest lucru. Când ajungem în judecată, ne ciocnim de faptul că legile nu se respectă, iar judecătorii iau partea agresorului”, a spus Antonina Volkova.
În Găgăuzia, psihologii lucrează cu victimele și potențialele victime ale violenței în familie la două centre deschise în orașele Comrat și Vulcănești. Există și echipe mobile care merg în regiuni pentru a promova drepturile omului. Practica a arătat că aceste întâlniri sunt extrem de utile, iar potențialele victime sau victime ale violenței în familie devin mai informate despre drepturile pe care le au și transmit această informație de la una la alta.