logo

Se cere numirea persoanei cu dreptul de administrare a mijloacelor bugetului Chișinăului


https://www.ipn.md/ro/se-cere-numirea-persoanei-cu-dreptul-de-administrare-a-mijloacelor-7967_1034769.html

În contextul cercetării penale a primarului de Chișinău Dorin Chirtoacă, Ministerul Finanțelor solicită desemnarea de urgență a persoanei cu dreptul de administrare a mijloacelor financiare din bugetul municipal. O scrisoare în acest sens a fost adresată fracțiunilor din Consiliul municipal Chișinău, transmite IPN.

În scrisoare se menționează că în lipsa primarului aceste atribuții urmau a fi îndeplinite de viceprimari sau de secretarul Consiliului municipal Chișinău. În condițiile în care și primarul general, și adjuncții săi, și secretarul CMC nu-și pot îndeplini atribuțiile de serviciu, toți fiind cercetați penal, există riscul blocării activității financiare a bugetului local.

„Vom face un demers către Primărie și toate fracțiunile să lăsăm lozincile și să ajutăm orașul. Mai grav este că în situația respectivă nici un angajat al Primăriei nu va vrea să își asume responsabilitatea de a gestiona mijloacele bugetare”, a comentat Ruslan Codreanu, liderul fracțiunii Blocul electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă”.

După perchezițiile de săptămâna trecută de la Primărie și la domiciliul primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă a fost reținut și plasat în izolatorul CNA, bănuit de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată. O zi mai târziu i s-a înaintat învinuirea, iar Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, a emis mandat de arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile.