logo

Se așteaptă o creștere a numărului de traversări pe sensul de ieșire din Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/se-asteapta-o-crestere-a-numarului-de-traversari-pe-sensul-de-iesire-din-republi-7967_1086973.html

Poliția de Frontieră recomandă călătorilor, înainte de a porni la drum, să se informeze despre situația la frontieră și cum se circulă prin punctele de trecere. Informația poate fi accesată pe pagina oficială a Poliției de Frontieră. Dacă la Leușeni sau Criva fluxul este aglomerat, călătorii sunt îndemnați să aleagă alte puncte de trecere situate în apropiere, precum Sculeni, Costești, Briceni sau Larga.

Într-un briefing de presă, șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov, a remarcat că, în ajunul Crăciunului pe stil vechi, polițiștii de frontieră vor continua să activeze în regim sporit. Pe sensul de ieșire din Republica Moldova, se așteaptă o creștere a numărului de traversări, în special pentru unele puncte de trecere a frontierei, cum ar fi: Leușeni, Sculeni, Criva, Otaci, dar și Aeroportul Internațional Chișinău.

De Revelion, pentru a gestiona în timp util fluxul de trecere a frontierei, în cele mai solicitate puncte a fost suplinit numărul personalului. În noaptea dintre ani, circa 700 de polițiști de frontieră au fost la datorie. De asemenea, s-au format grupuri de suport din partea managerilor superiori ai subdiviziunilor de frontieră care au gestionat situațiile complicate la punctele de trecere, s-a patrulat și prin localitățile de frontieră în vederea asigurării ordinii publice.

Șeful Direcției Control al Frontierei, Andrei Gori, a declarat că, în perioada 30 decembrie  – 3 ianuarie, s-au înregistrat peste 114 mii de traversări ale frontierei, de 2,6 ori mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Cele mai solicitate puncte de trecere rămân Aeroportul Internațional Chișinău, punctele rutiere Leușeni, Albița, Sculeni și punctele terestre: Criva – Mămăliga, Otaci-Moghiliov-Podolsk, Giurgiulești-Galați, Palanca-Maiaki-Udobnoe. Pentru a evita aglomerația, călătorilor le este recomandat să aleagă, pe direcția nord a frontierei moldo-ucrainene, punctele Larga-Kelmențî și Briceni-Rossoșanî. La frontiera moldo-română, se recomandă punctele de trecere Cahul-Oancea, Costești-Stânca și Lipcani-Rădăuți Prut (funcționează doar în perioada zilei).

De Revelion, la 28 cetățeni străini li s-a refuzat intrarea în Republica Moldova deoarece nu întruneau condițiile de intrare în țară. Șeful Direcției Control al Frontierei a amintit că sunt în vigoare restricții de intrare pe teritoriul țării de către cetățenii străini care vin din zona Africii.