logo

Scrisoare deschisa adresata de Partidul National Liberal conducerii Republicii Moldova in legatura cu declaratiile recente ale Ambasadorului Rus Valeri Kuzmin si cu ultimele atitudini ale Partidului Comunistilor din Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/scrisoare-deschisa-adresata-de-partidul-national-liberal-conducerii-republicii-m-7542_1064868.html

                      Scrisoare deschisa

 

adresata de Partidul National Liberal conducerii Republicii Moldova in legatura cu declaratiile recente ale Ambasadorului Rus Valeri Kuzmin si cu ultimele atitudini ale Partidului Comunistilor din Republica Moldova

Cerem ca Ambasadorul Rusiei Valeri Kuzmin sa fie declarat “persona non grata”, iar Partidul Comunistilor - sa fie radiat din Registrul partidelor politice


Partidul National Liberal a luat cunostinta, cu profunda indignare, de declaratiile Ambasadorului Rusiei la Chisinau, Valeri Kuzmin, la o asa-zisa conferinta stiintifica internationala, intitulata 65 de ani ai verdictului de la Nürnberg: lectii pentru Europa contemporana”, din 19 decembrie 2011.

Nu este pentru prima oara cind Ambasadorul rus incearca sa se comporte pe pamintul nostru, romanesc, drept un stapin, amestecindu-se intr-un mod nepermis in treburile interne ale statului. Tovarasului Ambasador ba nu-i plac unele declaratii ale politicienilor, ba incearca sa ne invete ce istorie sa studiem.

In comunicarea la conferinta el invoca o presupusa “campanie informationala si propagandistica, orientata spre ”falsificarea sistematica a Istoriei Razboiului al Doilea Mondial” (pe care domnia sa il numeste “Marele Razboi pentru Apararea Patriei”), !spre falsificarea aflarii Moldovei in componenta URSS si a relatiilor moldo-ruse de-a lungul secolelor”.

Acest diplomat, care declara ce doreste in fata unei conduceri a Republicii Moldova exagerat de ingaduitoare, ne vorbeste nestingherit despre “ocupatia romana” si isi reitereaza ingerinta impertinenta in procesul de readucere in programele scolare a “Cursului de Istorie a Romanilor”.

De asemenea, isi manifesta dezacordul fata de calificarea, de catre unele persoane, precum Vitalia Pavlicenco (al carui nume de familie il reda calicit, la fel autoritatile bolsevice, sovietice, staliniste si comuniste ne-au calicit nationalitatea, numele, prenumele si demnitatea) a “deportarilor staliniste” drept act de genocid impotriva romanilor si a elitei politice romanesti din Basarabia.

Kuzmin isi aroga dreptul sa puna note celor care, spunind adevarul despre istoria dureroasa a romanilor, “otravesc”, in opinia sa de exponent al sovinismului rus, ”in discursurile patetice si la mitingurile de comemorare, mintile tinerilor si traditionala atmosfera de prietenie si intelegere reciproca din relatiile ruso-moldovenesti”.

Desigur, Ambasadorului care nu-si stie locul de diplomat, nu-i place pozitia romanilor din Basarabia care cer anularea consecintelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, considerind faptul ca “incercare de revizuire a istoriei”.

Ii spunem individului ca Partidul National Liberal nu sta la cheremul Kremlinului si al servililor acestuia, ca Romani, pe care tovarasul o numeste doar “stat vecin”, pentru noi este ”Tara noastra Romania”, ca aparam si vom apara interesul Romaniei, ca prim-stat romanesc, si al Republicii Moldova, ca al doilea stat romanesc, ce vor fi odata impreuna, intr-o singura constructie statala, indiferent de vointa Rusiei si a domniei sale.

Rusia este cea care trebuie sa recunoasca, de facto, si nu doar prin Tratatele care nu se respecta, Republica Moldova, si sa isi retraga de urgenta trupele, daca tot invoca, este adevarat – selectiv, practicile europene in tratarea unor evenimente - asa cum le convine cercurilor imperiale de la Kremlin.

In Republica Moldova avem o populatie formata din 80 la suta de romani, care sint natiunea majoritara, indiferent de procesul de deznationalizare, la care moldovenii de origine romana si de alte etnii au fost supusi in perioada sovietica si chiar dupa proclamarea Independentei.

Si nu este treaba unui Ambasador din tara care ne tine sub ocupatie permanenta sa ne invete pe noi ce natiune “titulara” avem, ce crede aceasta si ce pareri se vehiculeaza in societate, in conditiile cind nu vedem ca Rusia sa se fi detasat prea clar de crimele savirsite de statul, al carui succesor este, - Uniunea Sovietica - in perioada stalinista, bolsevica, sovietica sau comunista. Cind Rusia oficiala sprijina separatismul si ne deschide sectii de votare in Transnistria, contrar pozitiei autoritatilor Republicii Moldova – oare asta e recunoasterea independentei statului nostru?

Leninismul, stalinismul, comunismul trebuie condamnate la fel ca si fascismul si nazismul la Nürnberg.
Pentru ca si poporul roman, alte popoare au fost supuse unui proces de genocid in perioada stalinista si, daca Ambasadorul considera ca moldovenii din Basarabia, din sudul si nordul Bucovinei, din Tinutul Herta au fost persecutati ca moldoveni, bucovineni, si nu ca romani, il sfatuim sa studieze Istoria Romanilor, nu Kratkii Kurs al partidului bolsevik din URSS.

PNL stie foarte bine ca pe 22 iunie 1941 Romania a intrat in razboi ca sa isi elibereze teritoriile istorice ocupate de Armata URSS pe 28 iunie 1940, prin anexa secreta la Pactul Molotov-Ribbentrop. PNL respecta si apreciaza acest gest al conducatorilor Romaniei.

Ii amintim, totodata, Ambasadorului rus, pe care il deranjeaza piatra durerii noastre, instalate in fata Guvernului, ca, spre deosebire de toti politicienii lasi din Republica Moldova, inclusiv ajunsi la guvernare prin inselarea electoratului ca impartasesc valorile nationale romanesti, PNL a sprijinit si declaratiile lui Traian Basescu – cel care, cu demnitate nationala proprie unui Presedinte, care cunoaste istoria Statului si il doare inima pentru toti romanii, a spus ca, in locul lui Ion Antonescu, ar fi procedat la fel pe 22 iunie 1941, dind armatei sale acelasi ordin: “Ostasi romani, treceti Prutul!”.

Pentru noi, romanii din Basarabia, din teritoriile romanesti ocupate de URSS, razboiul al doilea mondial nu a fost razboiul nostru si nu este “mare razboi pentru apararea patriei” – termen contestat si de intelectuali, dar si de cetatenii de rind din Rusia.
A fost un razboi care s-a terminat cu a doua ocupatie sovietica a Basarabiei de catre URSS, pe 23-24 august 1944, dupa prima ocupatie de la 28 iunie 1940. Iar tinindu-se cont de aflarea trupelor ruse pe teritoriul statului nostru actual si, deci, pe pamint romanesc, noi consideram ca ramine sub ocupatie atit Republica Moldova, precum si o parte din pamintul ce apartine, de fapt, istoric si de drept, Romaniei.

Astfel, PNL condamna categoric faptul ca Ambasadorul Federatiei Ruse în Republica Moldova,
 a negat genocidul comis aici de sovietici in anii 1940-1941, 1944-1951, comparind, nejusitificat, victimele noastre cu cei care, in Occident, au colaborat cu nazistii si ii amintim acestui obraznic individ ca, in cazul Moldovei pruto-nistrene, ruso-sovieticii se fac vinovati de exterminarea a peste 235 mii de persoane si de deportarea a peste 73 mii oameni. Circa 50 % din cei exterminati au fost copii. Nu mai spunem de romanii din Romania, de pe malul drept al Prutului, citi au pierit din cauza regimului comunist adus pe baionetele ostasilor sovietici in tarile facute cu forta ”socialiste”.

Kuzmin asociaza nejusitificat victimele ocupatiei sovietice din Moldova pruto-nistreana cu cei care, in Europa occidentala, au colaborat cu nazistii, asociere fara nici o bază, pentru ca autoritatile sovietice au emis “acte de reabilitare” pentru toate victimele. Actiunea de reabilitare fiind o dovada de netagaduit ca statul sovietic si-a recunoscut crimele comise in anii 1940-1941, 1944-1951.

Ambasadorul Kuzmin jigneşte memoria celor exterminati si deportati de autoritătile sovietice de ocupatie (este vorba de peste 300 mii de persoane) – prin foamete organizata, prin bagari in gropi cu var si alte metode NKVD-iste. Ambasadorul Rusiei ar trebui sa-si ceara public scuze pentru aceasta.

Daca nu o va face, autoritatile Republicii Moldova trebuie sa-l declare “persona non grata”, pentru insulta adusa memoriei victimelor exterminate si deportate de sovietici.

PNL cere Parlamentului, Guvernului, liderilor politici ai Republicii Moldova, daca mai au un dram de demnitate, sa ceara Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene sa il declare pe Ambasadorul Rusiei Valeri Kuzmin 
“persona non grata” , lucru care trebuia facut de mai demult.

 

Pozitia PNL fata de unele declaratii ale Partidului Comunistilor


Comunistii cer demiterea Ambasadorului Republicii Moldova la Bucuresti pentru ca se considera “roman”. Acest lucru arata clar ca Partidul Comunistilor este coloana a cincea a Federatiei Ruse, care propaga, prin trimisii sai, ura antiromaneasca, incercind sa intimideze clasa politica si populatia exact asa cum au facut-o autoritatile sovietice cind ii deportau, ii bagau in gropi cu var sau in case de nebuni pe romanii din Basarabia doar pentru ca erau romani.

Cerem Aliantei pentru Integrarea Europeana sa adopte Raportul Comisiei pentru cercetarea crimelor comunismului si, in numele celor care au fost supusi genocidului antiromanesc, sa egaleze comunismul cu nazismul.

PNL cere Ministerului Justitiei sa declanseze procedura de interzicere a Partidului Comunistilor si de radiere a sa din Registrul partidelor politice, pentru ca acest partid continua, prin legislatia in vigoare, sa fie in afara legii - Hotarirea Prezidiului Parlamentului, din 1993, de repunere in legalitate a partidelor de sorginte comunista, nu a fost publicata si nu a intrat in vigoare, raminind in vigoare Hotarirea adoptata dupa puciul de la Moscova din august 1991, cind Partidul Comunist a fost interzis si in Republica Moldova.

Chisinau, 22 decembrie 2011