logo

Şcoala Profesională din Bubuieci are un laborator dotat cu tehnică performantă


https://www.ipn.md/ro/scoala-profesionala-din-bubuieci-are-un-laborator-dotat-cu-tehnica-performanta-7967_1027230.html

Un laborator dotat cu utilaje şi echipament performant a fost inaugurat la Şcoala Profesională din Bubuieci. În acest laborator vor fi instruiţi elevii de la meseria bucătar, care vor putea aplica în practică cunoştinţele teoretice, pentru a-şi spori competenţele şi abilităţile profesionale, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Educaţiei, atelierul a fost renovat în cadrul proiectului CONSEPT, implementat de Fundaţia Liechtenstein Development Service (LED) în parteneriat cu Ministerul. Suma totală pentru lucrările de reparaţie şi echipament a constituit peste 1,3 milioane de lei.

Cristina Boaghi, viceministra educaţiei, a menţionat în cadrul evenimentului că asemenea parteneriate şi reuşite contribuie la modernizarea învăţământului profesional tehnic. „Toate eforturile noastre sunt concentratepentru a moderniza învăţământul profesional tehnic. Ne-am propus să realizăm lucruri importante în acest segment al educaţiei pentru a spori calitatea şi a răspunde la necesităţile pieţei muncii, obiectivul nostru comun fiind pregătirea specialiştilor calificaţi cu perspective de carieră”, a spus viceministra.

Pius Frick, reprezentantul oficial al Fundaţiei LED, a menţionat că organizaţia susţine 21 de şcoli profesionale şi două colegii din Republica Moldova, iar parteneriatul cu Şcoala din Bubuieci a fost iniţiat acum doi ani.

Directoarea instituţiei din Bubuieci, Zinaida Sajin, a spus că misiunea şcolii este să devină o instituţie modernă, cu cele mai bune condiţii de instruire pentru elevi, pentru a valorifica sprijinul oferit şi a pregăti muncitori competitivi în economia naţională.

La Şcoala Profesională din Bubuieci îşi fac studiile159 de elevi, dintre care 50 studiază meseria bucătar. Instituţia este specializată în domeniul servicii şi agricultură, şi pregăteşte specialişti la meseriile: bucătar, vânzător, floricultor, apicultor şi controlor casier.