Şcoala anticorupţie de la Vadul lui Vodă va întruni 26 de studenţi din Moldova şi Ucraina
https://www.ipn.md/ro/scoala-anticoruptie-de-la-vadul-lui-voda-va-intruni-26-7967_983949.html
Şcoala anticorupţie de la Vadul lui Vodă va întruni timp de o săptămână 26 de studenţi din Republica Moldova şi Ucraina. Şeful Direcţiei analitică, prognoze şi prevenire din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Victor Colin a spus luni, 19 iulie, la conferinţă de presă că tinerii vor avea posibilitate să afle mai multe despre aspectele şi metodele de prevenire a corupţiei, transmite Info-Prim Neo.
Şcoala de vară va avea loc între 25 iulie şi 1 august. 14 studenţi din Republica Moldova şi 12 studenţi din Ucraina, din ultimul an de facultate, împreună cu experţi naţionali şi internaţionali vor participa la traininguri, seminare, prezentări despre fenomenul corupţiei.
Victor Colin a spus că aceasta nu este prima şcoală de vară şi nici ultima la tema corupţiei, deoarece societatea are nevoie să cunoască despre fenomenul în cauză şi metodele de luptă cu acesta.
Studenţii din diverse instituţii universitare din cele două ţări au fost selectaţi pe baza unui concurs desfăşurat de EUBAM. Ei au scris un eseu cu tema: „Ce aş întreprinde pentru ţară în caz că aş fi preşedinte?”. Tinerii selectaţi pentru şcoala de vară vor face şi o excursie la Orheiul Vechi. Vor organiza jocuri de rol şi vor privi diverse spoturi video despre corupţie.
Aceasta este a cincea şcoală anticorupţie organizată de Centrul pentru Combaterea Crimei Economice şi Corupţiei şi Misiunea UE de asistenţă la hotarul moldo-ucrainean.