Schiorii moldoveni participă la mondiale
https://www.ipn.md/ro/schiorii-moldoveni-participa-la-mondiale-7967_1003587.html
Premieră pentru sporturile de iarnă din Moldova. Şapte schiori apără culorile ţării la Campionatul Mondial de schi fond, care se desfăşoară în staţiunea italiană Val di Fiemme.
Joi, 21 februarie, au avut loc cursele din cadrul probei de sprint clasic pe distanţele 1,5 km (masculin) şi 1,2 km (feminin), notează Info-Prim Neo.
La bărbaţi, Victor Pânzaru s-a clasat pe locul 102, Sveatoslav Maliutin – 120, iar Liviu Dubălari – 125. În total au participat 129 de schiori. Poziţiile ocupate nu le-a permis sportivilor din Moldova să evolueze în cursele finale, unde au fost disputate medaliile.
În aceeaşi situaţie au fost şi reprezentantele Moldovei. Alexandra Camenşcic s-a situat pe treapta 95, Doina Cravcenco – 97, Ana Berghii – 98, iar Dumitriţa Ciobanu - 100.
Ediţia curentă a Campionatului Mondial de schi fond se va încheia pe 3 martie.