„Niciun alt politician din Republica Moldova nu și-a schimbat orientarea și prioritățile politice atât de des și cu o amplitudine de la un pol opus la altul. De fapt, el mai are șansă revenirii în punctul din care pornise în 2005, exemplul premierului Chicu fiindu-i călăuză în acest sens”...
---
Jocul de-a șahul politic
Președintele Igor Dodon are fler politic, reușind să-și schimbe viziunile și orientarea politică la timpul potrivit, în funcție de conjunctură. Nu ar fi nimic ce să i se reproșeze, dacă manevrele lui politice nu ar ține țara în incertitudine și nu ar contrazice angajamentele, asumate solemn în programul său electoral. Una dintre principalele promisiuni ale lui Igor Dodon - inițierea referendumului „privind vectorul de politică externă a Republicii Moldova”, a fost dată uitării, deși realizarea ei avea menirea să traducă în viață principala sarcină a programului politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) – scoaterea Republicii Moldova de sub “guvernarea din exterior”, în care „toate deciziile de politică internă se adoptă sub controlul neobosit al Bruxellesului”. Acum 4 ani, lucrurile păreau foarte clare pentru susținătorii și oponenții șefului statului și ai PSRM – urmă să aibă loc schimbarea vectorului integrării europene cu cel al integrării eurasiatice.
Dar s-a schimbat conjunctura, iar împreună cu ea, în februarie 2019, s-au schimbat și prioritățile. Șeful statului a renunțat la vectorul integrării eurasiatice în favoarea unei politici externe echilibrate. Această schimbare a orientării ne-a fost anunțată de o manieră, oarecum, neutră și chiar încurajatoare. Opiniei publice locale și internaționale i-a fost prezentat un proiect nou, dar de fapt foarte vechi, de reglementare transnistreană, având la bază federalizarea Republicii Moldova. Proiectul federalist urma să fie realizat într-un context regional configurat de o politică externă echilibrată a Republicii Moldova, pentru a fi susținută de actorii externi implicați în proiect. Abia câteva luni mai târziu, în iunie 2019, am înțeles exact la ce se rezuma proiectul federalist. Una dintre întâlnirile șeful statului cu coordonatorul guvernării de atunci, Vlad Plahotniuc, a fost dedicată special proiectului federalist, urmând ca prevederile acestuia să fie adaptate la interesele Federației Ruse. Coordonatorul avea propriile interese – să-și rezolve problemele personale în relațiile cu Rusia, a cărei cetățean este, în schimbul acceptării proiectului federalist. Finalul istorii îl cunoaștem. Președintele Dodon ne-a explicat că, de fapt, a jucat șah politic, făcându-i șah-mat coordonatorului, ultimul văzându-se învins și nevoit să fugă din țară. În consecință, proiectul federalist a rămas în suspans, iar președintele Dodon s-a pomenit promotor al politicii externe echilibrate, fără efecte pentru proiectul federalist. Interesantă partidă de șah politic! Rocada pe care o realiza șeful statului se rezuma la consolidarea dependenței Republicii Moldova de Federația Rusă prin federalizare țării și nu prin aderarea la fragila Uniune Eurasiatică.
Traseul politic sinuos al șefului statului
Exemplul de mai sus ilustrează cât de predispus spre manevre riscante este șeful statului. Este adevărat că acestea i-au adus succese politice personale în țară, dar a blocat relațiile normale ale țării cu vecinii. Este important că manevrele politice ale șefului statului au început cu un act de traseism politic, fenomen pe care actualmente îl condamnă cu vehemență. În noiembrie 2011 deputatul Igor Dodon a părăsit fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), preluând conducerea PSRM. Pretextul pentru acea acțiune a fost, inclusiv, dezacordul față de politica revizionistă a PCRM, îndreptată spre integrarea Republicii Moldova în structurile CSI. Ulterior, a urmat un șir de acțiuni memorabile ale lui Igor Dodon și PSRM, care se rezumă la:
- 2011 – fundamentarea imposibilități aderării la Uniunea Vamală (UV) Rusia-Belarus-Kazahstan, pe motiv că Republica Moldova nu are hotare comune cu acesta structură;
- 2012 – susținerea Alianței pentru Integrare Europeană în procesul alegerii lui Nicolae Timofti în funcția de șef al statului, pe motivul menținerii stabilității politice, amenințată de revenirea la guvernare a PCRM în cazul eșuării alegerii șefului statului;
- 2013 – adoptarea noului Program politic al PSRM cu genericul DRUMUL NOSTRU ESTE ALĂTURI DE RUSIA, BELARUS ȘI KAZAHSTAN! (pag.6), în pofida argumentării precedente a lipsei hotarului comun cu uniunea vamală a celor trei state;
- 2014 – susținerea anexării Crimeii de către Federația Rusă, răsplătită de președintele Putin prin susținerea fără echivoc a PSRM (vezi principalul afiș electoral) la alegerile parlamentare din noiembrie, și soldată cu preluarea celei mai mari părți a electoratului PCRM de către PSRM;
- 2018 – anunțarea elaborării unui plan strategic al reformelor în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care nu se înscrie în vreo stratagemă, dar reflectă amplitudinea rătăcirilor politice ale șefului statului;
- 2019 – elaborarea conceptului de politica externă echilibrată în cadrul așa zisului “Pachet comprehensiv pentru Moldova”, referitor la reglementarea transnistreană.
Cele expuse mai sus reflectă suficient de amplu caracterul sinuos al traseului politic al președintelui Igor Dodon, compromisurile pe care le-a făcut pentru a se agăța de putere și a o menține.
Impactul rătăcirilor șefului statului asupra priorităților guvernamentale
Politica oscilantă a șefului se răsfrânge și asupra Guvernului, învestit cu suportul PSRM în noiembrie 2019. Sub povara crizei epidemice și economice, provocate de COVID-19, premierul Ion Chicu a dat publicității, în mai 2020, propria viziune privind necesitatea reformării radicale a Republicii Moldova, identificând 5 priorități majore și presante: 1) reforma justiției și a sistemul organelor de drept; 2) reforma educației, în special a învățământului profesional-tehnic și celui universitar; 3) consolidarea economiei și a finanțelor publice; 4) consolidarea sectorului agrar, zootehnic și a industriei de prelucrare; 5) reforma administrativ-teritorială. Culmea este că premierul Chicu vede soluționarea acestor probleme în contextul apropierii de Uniunea Europeană, considerând că Republic Moldova într-un final trebuie să adere la această comunitate.
Curios, dar prioritățile premierului Chicu coincid în totalitate cu cele ale opoziției pro-europene, venind în contradicție directă cu unele scopuri declarate ale PSRM. Este vorba, în primul rând, despre reformarea organizării administrative a teritoriului țării, a cărei concept a fost deja elaborat de către Guvern. Urgentarea reformei respective este motivată de necesitatea depășirii fărâmițării administrative excesive a teritoriului, care toacă sute de milioane de lei aiurea și face imposibilă asigurării autonomiei financiare la nivel local.
Concluzii
Comportamentul politic sinuos al președintelui Dodon produce confuzii. Politica externă echilibrată este lipsită de substanță, odată ce nu poate fi aplicată la realizarea proiectului federalist. Ultimul este irealizabil în conjunctura regională existentă, marcată de anexarea Crimeii și a războiului din Donbass. Această concluzie este susținută de noile priorități, anunțate de Guvernul lui Ion Chicu, care țintește fără echivoc în realizarea proiectului integrării europene.
Normalitatea și stabilitatea politică s-ar putea instaura temeinic în țară, dacă Republicii Moldova i s-ar imprima un parcurs stabil de dezvoltare pe făgașul integrării europene, așa cum s-a întâmplat când toate partidele parlamentare, toți cei 101 deputații au semnat, la 24 martie 2005, Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la realizarea obiectivelor integrării europene. A fost singura situația de instaurare a consensului politic în țară, care a durat, din păcate, doar 4 ani. Atunci au fost atrase cele mai multe investiții străine, iar Igor Dodon tocmai fusese cooptat în conducerea de vârf a țării, fiind implicat direct în realizarea obiectivelor integrării europene, în calitate de viceministru, iar ulterior ministru al economiei.
Caracterul oscilant, conjuncturist, al politicilor președintelui Dodon, subminează credibilitatea întregii clase politice, făcând imposibile eventualele parteneriate temeinice în vederea promovării unor proiecte politice coerente în interesul dezvoltării Republicii Moldova. Niciun alt politician din Republica Moldova nu și-a schimbat orientarea și prioritățile politice atât de des și cu o amplitudine de la un pol opus la altul. De fapt, el mai are șansă revenirii în punctul din care pornise în 2005, exemplul premierului Chicu fiindu-i călăuză în acest sens.
Victor Pelin pentru IPN