Doi bărbaţi de 28 şi 40 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău, au fost reţinuţi fiind bănuiţi de confecţionarea şi punerea în circulaţie a documentelor oficiale româneşti false, cu ajutorul cărora facilitau traficarea persoanelor cu scopul angajării acestora în câmpul muncii peste hotare, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliţiei anunţă că pentru fabricarea unui act fals solicitanţii achitau între 150 şi 700 de euro, în funcţie de importanţa şi posibilităţile de utilizare a documentului falsificat. Pentru o plată suplimentară de până la 1 000 de euro, se organiza şi transportarea persoanelor peste hotarele ţării.
Suspecţii au fost reţinuţi imediat după ce un poliţist sub acoperire a primit un buletin de identitate şi permisul de conducere falsificate. În cadrul percheziţiiilor efectuate au fost depistaţi şi ridicaţi banii. La fel, a fost ridicat un pistol de model Baikal, deţinut legal. Bănuiţii au fost escortaţi la procuratura sectorului Botanica, după care ambii au fost reţinuţi pe un termen de 72 ore.
Pe acest caz a fost iniţiată urmărirea penală, iar bănuiţii riscă până la 15 privaţiune de libertate.