logo

Săteni din Vulcănești cer anchetă obiectivă în cazul unui omor produs în localitate


https://www.ipn.md/ro/sateni-din-vulcanesti-cer-ancheta-obiectiva-in-cazul-unui-omor-7967_1049024.html

Un grup de locuitori ai satului Vulcănești, raionul Nisporeni, a protestat astăzi, 31 mai, în fața Procuraturii Generale de la Chișinău pentru a cere anchetă obiectivă în cazul unui omor care a avut loc în localitatea lor. Manifestanții își doresc ca dosarul să fie preluat de Procuratura Generală, întrucât, potrivit lor, anchetatorii locali ar fi fost mituiți de autorii omorului, transmite IPN.

Crima a avut loc în seara de 25 mai. Un bărbat de 38 de ani a fost împușcat chiar în gospodăria sa, sub ochii soției și ai copilului minor, de un grup de cinci persoane. Aceștia ar fi tras în victimă de șapte ori, din două arme. Actualmente, doar unul dintre suspecți se află în arest, ceilalți patru fiind în libertate.

Potrivit Mariei Ibrian, una din manifestante, victima nu ar fi avut un conflict anterior cu presupușii criminali. Cert este însă că suspectul arestat, spune femeia, este o persoană conflictuală „care vrea ca toată lumea să se teamă de el”. Femeia crede că ar trebui reținut și tatăl suspectului, întrucât el ar fi fost organizatorul crimei și tot el ar fi dat pentru a-l scăpa pe fiul său basma curată.

Ruslan Marcel spune că era în compania victimei când au apărut agresorii, dar nu a văzut momentul când bărbatul a fost împușcat, acesta ieșind din ogradă să ia niște lucruri din mașină. Totul s-a întâmplat în mai puțin de 15 secunde. Tânărul spune că au venit la Procuratură pentru a cere ca legea să lucreze, iar toți participanții la crimă să fie pedepsiți.

Prezent la eveniment, Fiodor Ghelici, președintele Asociației obștești „Moldova mea”, spune că Asociația pe care o reprezintă va iniția și desfășura propria investigație, în paralel cu Procuratura. Potrivit lui, dacă Procuratura nu va lua sub control această caz, locuitorii satului își vor face dreptate singuri.

Adrian Mircos, șeful Direcției urmărire penală și criminalistică în cadrul Procuraturii Generale, a declarant pentru IPN că solicitările manifestanților s-au axat în mod special pe asigurarea obiectivității investigațiilor în dosarul de omor. Procuratura Generală a dat asigurări că toate solicitările venite din partea soției decedatului urmează a fi examinate în mod corespunzător. De asemenea, Procuratura General împreună cu Inspectoratul National de Investigații, monitorizează cazul și asigură suport organelor de drept din teritoriu pentru a cerceta complet circumstanțele cazului.

La momentul manifestației, la Procuratură exista deja o cerere din partea soției victimei prin care aceasta cerea retragerea dosarului de la organele de drept din raionul Nisporeni și transmiterea la alte subdiviziuni pentru efectuarea cercetărilor în continuare. Adrian Mircos spune că cererea este pendinte și Procuratura va lua în considerare argumentele aduse în acest sens. O decizie în privința solicitării urmează a fi adoptată la începutul săptămânii viitoare.