Satele Cotiujenii Mari, Rogojeni și Cobâlea din raionul Șoldănești se vor transforma în centre de atracție a turiștilor. Primăriile din cele trei localități, în parteneriat cu agenți economici și asociații de băștinași, au câștigat un grant de 60 de mii de dolari, de la Guvernul Elveției, pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, transmite IPN.
PNUD Moldova, care susține inițiativa în cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, precizează, într-o postare pe pagina de Facebook, că în zona renumitelor bordeie de la Rogojeni va fi construită o scenă în stâncă, care va deveni loc de recreere și activități culturale.
La Cotiujenii Mari se va face „țuică răzășească”, astfel se va lansa brandul „Băutură Răzășească”. Totodată, turiștii vor avea ocazia să guste și „miere răzășească”, produsă de apicultorii care vor învăța la o școala a apicultorului.
Iar stejarul lui Ștefan cel Mare de la Cobâlea va fi loc de popas pentru turiștii care vor alege traseul „Tezaurul strămoșesc”. Acesta va include și cele patru mănăstiri din zonă: Japca, Saharna, Cușelăuca și Dobrușa. La întoarcere, turiștii se vor opri la una din cele două agro-pensiuni, fiecare cu câte 25 de locuri de cazare și o casă rurală, cu patru locuri de cazare.
În cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, alte 25 de localități mai sunt susținute în reanimarea economiei locale și poziționarea drept comunități pro-busines.