logo

Șase universități din Moldova aplică o nouă metodă de predare-învățare


https://www.ipn.md/ro/sase-universitati-din-moldova-aplica-o-noua-metoda-de-predare-invatare-7967_1037779.html

Șase universități din Republica Moldova au pus în aplicare, de la 1 septembrie, o nouă metodă de predare-învățare, bazată pe problemă (PBL). Este o metodă centrată pe student, pe lucrul individual, cu mai puțină teorie, în care profesorul își asumă rolul de mentor. În toate cele șase instituții de învățământ au fost deschide săli dotate cu tehnologii moderne, unde studenții, selectați prin concurs pentru acest proiect, pot merge să studieze fără a frecventa orele.

Cele șase universități implicate sunt: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Academia de Studii Economice, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Universitatea Tehnică și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Miercuri, 25 octombrie, la o conferință de presă la IPN, Romeo Țurcan, coordonatorul proiectului, a spus că de la lansarea inițiativei, în octombrie 2015, și până la inițierea proiectului, zeci de persoane din respectivele instituții de învățământ au participat la instruiri și au efectuat vizite de studiu în universitățile europene care implementează metoda respectivă de predare și învățare. În cadrul programului, și studenții vor beneficia de stagii peste hotare.

Larisa Bugaian, prorector responsabil pe probleme financiare și relații internaționale UTM, a spus că implementarea metodei PBL aduce un suflu nou sistemului de învățământ. „Am format o echipă. Universitățile au format o colaborare strânsă, învățăm unul de la altul. PBL este o filozofie, fiecare o înțelege în dependență de mediul în care se află, de capacitatea profesională”, a spus prorectorul.

Liliana Țurcan, conferențiar universitar la USM, a spus că PBL este implementat la Facultatea de drept, deoarece domeniul prevede multă activitate practică. „Un beneficiu constă în schimbarea atitudinii faţă de procesul de învățare și predare. Studenții devin mai independenți, mai activi, generează idei, profesorii nu le mai impun teme”, a spus Liliana Țurcan.

Mihail Gavriliuc, prorector pentru relații internaționale în cadrul Universității „Nicolae Testemiţanu”, a declarat că aplicarea noii metode cere schimbarea mentalității, în primul rând a lectorilor care au fost pregătiți prin alte metode. Analiza acestei metode aplicate în universități din alte state arată că studenții care au urmat-o sunt mai pregătiți și își găsesc mai ușor de muncă.

Angela Solcan, decanul Facultății de business și administrare a afacerilor de la ASEM, a remarcat că unul dintre obiectivele proiectului este internaționalizarea ofertelor educaționale a universităților din Republica Moldova. Există un interes mare din partea studenților de a învăța aplicând această metodă. „Însă mai rămâne problema mentalității. Profesorii noștri doresc să implementeze această metodă, dar au nevoie de mai mult timp ca să învețe”, a spus Angela Solcan.

Andrei Popa, rector al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, a remarcat că proiectul este inovațional și va ridica la un nou nivel conceptul de predare a cursurilor în Republica Moldova. „Se trece de la metoda de predare clasică, pe care o cunoaștem noi, la altă metodă de predare”, a spus Andrei Popa.

Dumitru Ciorbă, șef de departament la Facultatea de calculatoare, informatică și microelectronică din cadrul UTM, a spus că proiectul aduce o schimbare în sistemul educațional moldovenesc. Proiectul presupune majorarea numărului de ore practice, micșorarea numărului disciplinelor de studiu și al examenelor finale. „Programul le permite studenților să-și gestioneze singuri timpul”, a spus Dumitru Ciorbă.

Ina Odinokaia, șef de catedră la Facultatea de drept a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, susţine că una din problemele învățământului superior din Republica Moldova este teoretizarea excesivă a acestuia. „Acest proiect vine să ajute învățământul teoretizat să devină unul practic și să corespundă cerințelor pieței muncii”, a subliniat Ina Odinokaia.

Implementarea noii metode de predare-învățare este parte a programului Uniunii Europene „Erasmus+” și a fost lansată în 2015. Bugetul proiectului este de peste un milion și jumătate de euro.