logo

Şase importatori şi-au exprimat intenţiile de a majora preţurile la benzină şi motorină


https://www.ipn.md/ro/sase-importatori-si-au-exprimat-intentiile-de-a-majora-preturile-7966_987710.html

Până joi, 13 ianuarie, la Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică au fost depuse 6 solicitări de majorare a preţurilor la carburanţi. Primele majorări sunt aşteptate la sfârşitul acestei săptămâni, a declarat directorul general al ANRE, Victor Parlicov, citat de Info-Prim Neo. Una din cele 6 solicitări a fost depusă de o compania mare, în măsură să influenţeze piaţa. „Dacă nu se adresează cei mari (operatorii), de obicei nici cei mici nu majorează”, a declarat directorul general al ANRE. Pe piaţa din Republica Moldova sunt cinci importatori petrolieri importanţi. Victor Parlicov nu a precizat de la cine a parvenit solicitarea de majorare a preţurilor. Importatorii îşi motivează intenţiile de scumpire a carburanţilor prin creşterea preţului la petrol pe pieţele mondiale şi devalorizarea leului. Şeful Secţiei audit din cadrul ANRE, Anatolie Saracuţa, a declarat că preţul ar putea creşte cu 0,50 de lei/litru la benzină (3,7%) şi 0,90 de lei la motorină (6,7%). De la 1 până la 12 decembrie, preţul la carburanţi pe piaţă a crescut cu 80 de dolari tona. Preţurile la produsele petroliere sunt stabilite pe piaţa competitivă, iar ANRE monitorizează doar ca rentabilitatea să nu depăşească plafonul de 10% stabilit de legislaţie.