Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a primit şase autospeciale de intervenţie în situaţii excepţionale, oferite de Scoţia. Maşinile au fost oferite subdiviziunilor din raioanele Căuşeni, Ștefan Vodă, Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi, iar pompierii au demonstrat în aplicaţii tactice că pot fi la înălţimea aşteptărilor, transmite IPN.
După o săptămână de testare a tehnicii şi schimb de experienţă, 45 de salvatori şi pompieri vor avea posibilitatea să intervină cu echipament performant în lichidarea consecinţelor accidentelor de circulaţie, dar şi lichidarea incendiilor. Optsprezece reprezentanţi scoţieni au fost alături de colegii moldoveni pentru ai ajuta să mânuiască utilajele.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale colaborează cu reprezentanţii scoţieni din anul 2008. În această perioada, Republicii Moldova i-au fost donate de către Scoţia 18 autospeciale de intervenţii la incendii, cu echipament, dar şi patru ambulanţe pentru asistenţă medicală. Aceste maşini au fost incluse în servantul de luptă, fiind redirecţionate în 12 raioane din ţară.
Conform informaţiilor Serviciului Situaţii Excepţionale, datorită tehnicii oferite de scoţieni, a fost posibilă intervenţia în peste o mie de situaţii excepţionale cu pericol pentru viaţa oamenilor.