logo

Sărbătorile de iarnă vor începe în PMAN la 19 decembrie


https://www.ipn.md/ro/sarbatorile-de-iarna-vor-incepe-in-pman-la-19-decembrie-7967_973137.html

În perioada 19 decembrie 2008 – 13 ianuarie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) din capitală vor avea loc o serie de acţiuni artistice dedicate sărbătorilor de iarnă, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Ministerului Culturii şi Turismului. Pe parcursul zilei de vineri, 19 noiembrie, o ehipă de animatori vor crea atmosfera de sărbătoare. La ora 17.00 va avea loc inaugurarea Bradului Ţării. De asemenea, zilnic în perioada 20-30 decembrie se vor desfăşura programe de animaţie pentru copii cu Moş Crăciun şi Colindiţa, personaje folclorice, jocuri cu măşti, concursuri. Vor evolua artişti de circ, în PMAN vor fi trenuleţe şi maşini electrice. În ajunul Crăciunului sărbătorit după calendarul gregorian în centrul capitalei va avea loc Gala celor mai cunoscute orchestre de fanfară din ţară sub genericul “Valsuri celebre”. Cine va dori să sărbătorească trecerea în noul an în PMAN va putea urmări concertul de revelion „În seara de Ajun ” şi un spectacol de focuri de artificii. În primele zile din anul nou pe scena centrală din Chişinău vor răsuna colinde şi vor fi demonstrate datini şi obiceiuri de iarnă. Totodată, vor putea fi văzuţi clovn, animatori, măşti populare, artişti de circ, vor avea loc concerte cu evoluarea formaţiilor artistice ale minorităţilor conlocuitoare. În seara de 4 ianuarie inima Chişinăului va deveni ringul de dans al Discotecii anilor 80 cu Dj, Pj, MC şi feerie de lumini cu laser-show. Pe parcursul zilei de 5 ianuarie va fi organizaă expoziţia celor mai diverse motociclete din ţară- Biker-show, unde vor fi prezentate accesorii şi automobile de anticariat. În seara Crăciunului după calendarul iulian se va desfăşura un spectacol cu măşti şi obiceiuri de iarnă (capra, malanca, căluţii etc.), precum şi un concert susţinut de stelele autohtone şi vor putea fi văzute focuri de artificii. Zilele 7-11 ianuarie în PMAN vor avea loc o serie de alte evenimente, precum Gala laureaţilor Concursului Republican „De urat v-am mai ura”, vor răsuna muzică corală bisericească şi colinde tradiţionale, vor avea loc programe pentru copii cu participarea Studiourilor pentru copii „StarTY” şi „Do-Re-Micii”. Totodată, va avea loc un concert cu evoluarea colectivelor artistice de amatori din ţară - malanca, capra, ursul, spectacole teatralizate şi un alt concert susţinut de colectivele Colegiului muzical „Ştefan Neaga”, intitulat „Cântă fanfarele”. Sărbătorile de iarnă vor fi încheiate în seara Sfântului Vasile cu un concert susţinut de interpreţi consacraţi de muzică populară şi uşoară şi cu focuri de artificii.