Satul Sărata Galbenă, din raionul Hânceşti, are propriul post de radio local, care a fost lansat cu ocazia Săptămânii Transparenţei. Postul de radio va emite de trei ori pe săptămână, prin sistemul de difuzoare instalate în comunitate, ştiri, interviuri, rubrici de interes public, care vor contribui la o informare mai eficientă a locuitorilor satului. Sătenii au avut ocazia să asculte deja prima ediţie a emisiunii „Satul care vorbeşte”, transmite IPN.
Primarul comunei Sărata Galbenă, Ştefan Vlas, a spus, la lansarea postului de radio, că în comună au fost făcute multe lucruri frumoase însă, fără susţinerea oamenilor, nimic nu ar fi fost posibil. „Iată de ce, întreg colectivul primăriei depune eforturi pentru a spori încrederea oamenilor în instituţia primăriei. Or, acest lucru este posibil doar prin transparenţă şi comunicare”, a remarcat edilul.
Reprezentantul PNUD în Moldova, Nicola Harrington-Buhay, a declarat, cu ocazia lansării postului local de radio, că participarea oamenilor la luarea deciziilor care vizează viaţa şi comunitatea lor sunt importante pentru asigurarea democraţiei la nivel local. „Consultările naţionale privind viitorul pe care Moldova şi-l doreşte au arătat ca oamenii doresc să se implice în dezvoltarea ţării lor. Sper că iniţiativele din cadrul Săptămânii Transparenţei vor contribui la o cultură a încrederii, transparenţei şi corectitudinii dintre instituţiile publice şi oameni”, a subliniat reprezentantul permanent al PNUD în Moldova.
Săptămână Transparenţei este marcată în perioada 13-19 octombrie şi face parte din Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale (SEDL), care are drept scop promovarea cunoştinţelor despre democraţia locală şi a participării democratice la nivel local. Cu această ocazie, 30 de primării din Moldova vor organiza peste 150 activităţi pentru ca cetăţenii să cunoască mai bine bugetul localităţii, cum sunt cheltuiţi banii, cine sunt consilierii locali şi cum se pot înscrie la audierile publice ale primarilor.
Săptămâna Transparenţei în Republica Moldova este organizată de Cancelaria de Stat cu sprijinul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată, implementat de PNUD şi UN Women cu susţinerea financiară a Guvernului Danemarcei.