Patru locuitori ai capitalei, doi bărbaţi şi două femei, sunt învinuiţi de trafic de fiinţe umane şi copii. Aceştia sunt acuzaţi că au exploatat sexual timp de un an şapte tinere, printre care şi trei minore, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă de la Procuratura Generală, în perioada 2013-august 2014, abuzând de starea socială vulnerabilă a celor şapte fete, printre care două adolescente de 15 şi 16 ani, le-au recrutat pentru a fi exploatate sexual. Acestea erau transportate cu automobilul la adresele clienţilor. Fetele deserveau câte 4 clienţi pe zi, fiind remunerate cu câte 600 de lei pentru o oră de servicii sexuale, bani care erau transmişi inculpaţilor.
În prezent aceştia se află în stare de arest, iar procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare instanţei de judecată. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 24 şi 30 de ani, care anterior au mai fost în conflict cu legea, riscă până la 20 de ani de detenţie.