În curând, pe piețele europene urmează să ajungă fără taxe vamale prune, struguri de masă, mere, roșii, usturoi, cireșe și suc de struguri. Comisia Europeană a propus un regulament care să permită îmbunătățirea temporară a accesului pe piață pentru restul șapte produse din Republica Moldova care sunt încă supuse cotelor tarifare la intrarea în UE, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Aceasta este o ilustrare a solidarității UE, menită să ajute Republica Moldova să facă față pierderii principalelor sale piețe și centre de tranzit pentru aceste produse agricole cheie ca urmare a războiului împotriva Ucrainei. „Agresiunea neprovocată și nejustificată a Rusiei afectează grav nu doar economia Ucrainei, ci și pe cea a vecinilor săi și ai noștri, în cazul de față, a Moldovei. Decizia de astăzi, prin care șapte cote pentru exporturile agricole moldovenești cheie au fost mai mult decât dublate reprezintă un răspuns concret al solidarității UE”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Potrivit vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene și comisarului pentru comerț, Valdis Dombrovskis, capacitatea Moldovei de a face comerț extern a fost afectată de războiul brutal și ilegal al Rusiei. „Prin facilitarea accesului la piață pentru produsele agricole cheie, UE ajută Republica Moldova să-și redirecționeze comerțul afectat. Acest lucru îi va ajuta direct pe producătorii moldoveni, sprijinind reziliența economică a țării în actualele circumstanțe dificile. UE acționează din nou pentru a sprijini o țară vecină europeană”, a menționat Valdis Dombrovskis.
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, și-a exprimat speranța că această măsură fără precedent va sprijini producătorii moldoveni să atenueze pe termen scurt unele dintre presiunile pieței. „Pe termen lung, îi încurajăm pe omologii noștri moldoveni să investească în capacități de procesare și producție cu valoare adăugată mai mare. Creșterea în continuare a calității produselor acestora va contribui la consolidarea poziției producătorilor moldoveni pe piața UE. Suntem pregătiți să oferim asistență tehnică în acest sens”, a declarat comisarul european pentru agricultură.
Practic, toate produsele moldovenești pot intra deja în UE fără taxe vamale, în cadrul Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător UE-Moldova (DCFTA).
Volumele potențiale de importuri scutite de taxele vamale vor fi acum în valoare de aproximativ 55 de milioane de euro, dintre care aproximativ 10 milioane de euro – pentru prune și 27 de milioane de euro – pentru struguri de masă.