Șapte partide și unele entități asociative au avut un prim-dialog în vederea elaborării unui proiect politic electoral unionist sau euro-unionist. Într-o postare pe blogul personal, lidera Partidului Național Liberal Vitalia Pavlicenco a scris că acum, după ce PLDM a devenit al treilea partid cu statut pro-unire, urmând exemplul PNL și PUN, a venit timpul de gândit o opțiune politică electorală, cu bătaie lungă pe viitor, transmite IPN.
PLDM este a treia componentă din posibila tripla alianță electorală PPDA-PAS-PLDM. Potrivit Vitaliei Pavlicenco, un PLDM unionist ar putea însemna una din două: ori tripla alianță va folosi argumentul în alegeri că are o componentă unionistă și unioniștii vor fi invitați să îți concentreze voturile pentru acest posibil concurent electoral, ori PLDM, ca partid unionist, se declară deschis pentru o coagulare liberală, unionistă sau euro-unionistă largă.
Vitalia Pavlicenco afirmă că după primul pas al unui număr de șapte partide de a iniția un dialog politic-electoral ar fi un exemplu de maturitate dacă PL, PUN și PLDM ar manifesta interes și disponibilitate pentru dialog. În ideea alăturării celor trei partide, dintre care două sunt parlamentare, PL și PLDM, cu menținerea celor șapte formațiuni dacă doresc să se discute mai departe, s-ar ajunge la un fel de platformă sau „bloc al celor 10”.
Potrivit Vitaliei Pavlicenco, blocul celor zece ar cuprinde Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Liberal Reformator, Partidul Național Liberal, Partidul Unității Naționale, Partidul Popular, Partidul Verde Ecologist, Partidul Acțiunea Democratică, Partidul Democrația Acasă și Partidul Voința Poporului.