logo

Șapte ani de pușcărie pentru că a încercat să violeze o minoră


https://www.ipn.md/ro/sapte-ani-de-puscarie-pentru-ca-a-incercat-sa-7967_1109358.html

Un bărbat a fost condamnat la șapte ani de pușcărie pentru că a încercat acum doi ani să violeze o fată de 15 ani într-o pădure din nordul țării. Adolescenta a reușit să scape, după ce a opus rezistență și pentru că au intervenit niște trecători, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc pe 29 iunie 2022, pe timp de noapte, inculpatul, aflându-se într-o pădure din nordul țării, având intenția de a întreține un raport sexual forțat și de a-și satisface pofta sexuală cu o minoră de 15 ani, prin constrângere fizică, a îmbrâncit-o, a doborât-o la pământ. Acesta nu și-a dus intenția până la sfârșit, deoarece victima a opus rezistență, dar au intervenit și persoane care se deplasau cu mașina prin apropiere și au reacționat, informează PG.

Prin sentința din 20 noiembrie, inculpatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii și condamnat la închisoare pe un termen de 7 ani în penitenciar de tip semiînchis. Sentința nu este definitivă și este cu drept de atac la Curtea de Apel Bălți.

„Această condamnare reprezintă nu doar o sancțiune proporțională cu gravitatea faptelor comise, ci și un avertisment pentru cei care ar putea fi tentați să încalce legea. Totodată, sentința reafirmă angajamentul autorităților de a proteja drepturile și libertățile fundamentale consacrate de Constituția Republicii Moldova, demonstrând că orice tentativă de încălcare a acestora este pedepsită corespunzător”, precizează Procuratura Generală.