Astăzi, 28 aprilie, se împlinesc şapte ani de la abolirea regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova, deținători de pașapoarte biometrice, în spațiul Schengen. Pe parcursul perioadei respective, 2 376 731 de moldoveni au beneficiat de regimul dat, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
Potrivit comunicatului, fiecare an al aplicării regimului fără vize s-a caracterizat printr-o dinamică ascendentă, astfel numărul anual al beneficiarilor ajungând de la 157 816 persoane care au călătorit în spațiul Schengen în 2014, până la 890 974 – în 2019. Totodată, potrivit Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, din numărul total de călătorii se înregistrau doar aproximativ 0,3 - 0,4% cazuri de refuz de intrare și 0,5 - 0,7% cazuri de ședere ilegală.
În contextul declanșării pandemiei COVID-19 și restricțiilor de călătorie introduse de către statele membre ale Uniunii Europene, circulația liberă a fost afectată în mod esențial. În anul 2020 numărul beneficiarilor de regim fără vize a scăzut în comparație cu 2019 cu 2,4 ori, iar numărul călătoriilor – cu 2,9 ori. Situația similară se menține și în anul 2021, numărul călătoriilor în primele patru luni ale anului curent fiind în descreștere cu 2,2 ori în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. În același timp, s-a mărit într-un mod disproporționat rata cazurilor de refuz de intrare și cazurilor de ședere ilegală, ajungând în 2020 la 1,1% și, respectiv, 2,6%.
„Exprimăm încrederea că măsurile de gestionare a COVID-19, inclusiv campania de vaccinare, realizate atât în Republica Moldova, cât și în statele spațiului Schengen, vor permite într-o perspectivă previzibilă renunțarea treptată la restricțiile de călătorie introduse în contextul pandemiei. Astfel, va deveni posibilă restabilirea pe deplin a beneficiilor regimului fără vize pentru cetățenii moldoveni în ceea ce ține de facilitarea contactelor interumane și contribuirea la consolidarea suplimentară a legăturilor de afaceri, sociale și culturale între Republica Moldova și țările spațiului Schengen”, se arată în comunicat.
Spațiul Schengen include 26 de țări: 22 din Uniunea Europeană și 4 din afara acesteia.
Bulgaria, Croația, Cipru și România sunt candidate la aderare la spațiul Schengen.