În perioada 28 noiembrie – 2 decembrie va avea loc cea de-a doua ediție a Săptămânii „Moldova Eco Energetică”. Pe parcursul a câteva zile la Chişinău vor fi organizate mai multe evenimente dedicate promovării eficienţei energetice şi energiei regenerabile, ce se vor încheia cu Gala „Moldova Eco-Energetică”, ceremonia de premiere a celor mai notabile proiecte din acest sector.
Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihai Stratan, a prezentat principalele activități ale agendei Săptămânii „Moldova EcoEnergetică”. El a spus că este pentru al doilea an consecutiv când o săptămână întreagă este dedicată subiectului energetic, și anume prezentării întregului potențial pe care îl avem în acest sens.
„Vor fi prezenți reprezentanți a mai multor state: Germania, România, Polonia, China, dar și reprezentanții partenerilor de dezvoltare. Aceste zile dedicate domeniului eco-energetic devin interesante și la nivel regional, vor fi discutate subiecte nu doar ce vizează Republica Moldova, dar subiecte ce țin de contextul regional”, a menționat Mihai Stratan.
Agenda evenimentelor include Târgul proiectelor eco-responsabile, Forumul „Bioenergie – 2016”. În data de 2 decembrie vor fi premiate în cadrul Galei evenimentului cele mai notabile proiecte din sectorul eco-energetic.
Organizatorii evenimentului afirmă că implementarea proiectelor eco-energetice sporește nu doar accesul populației la energie curată, dar contribuie esențial la reducerea dependenței Republicii Moldova față de furnizorii străini. Mai mult, spun ei, proiectele realizate în sectorul dat contribuie la dezvoltarea economiei naționale, inclusiv prin crearea noilor locuri de muncă.
Concursul național „Moldova Eco Energetică” a fost lansat în anul 2012. Săptămâna „Moldova Eco Energetică”, ce va avea loc în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, este organizată pentru al doilea an consecutiv de către Ministerul Economiei, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, precum şi de Proiectul PNUD „Energie şi Biomasă”, finanţat de UE. Anterior acestui eveniment i se dedica o singură zi.