logo

Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale este de astăzi şi pe scrisori


https://www.ipn.md/ro/saptamana-europeana-a-democratiei-locale-este-de-astazi-si-pe-7967_993307.html

La iniţiativa Cancelariei de Stat, Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” a lansat joi, 13 octombrie, un timbru poştal şi un plic, dedicate Săptămânii Europene a Democraţiei Locale. Acţiunea a avut loc în cadrul Conferinţei Naţionale „Rolul APL în asigurarea Drepturilor Omului şi Egalităţii de Gen la nivel local”, transmite Info-Prim Neo. „Mărcile poştale, în afară de destinaţia de bază − mijloc de plată a taxelor poştale, joacă un rol important în transmiterea unor mesaje despre un eveniment sau altul. Acest plic şi timbru, dedicate Săptămânii Europene a Democraţiei Locale, în momentul în care le expediem colegilor de peste hotare, prietenilor, cunoştinţelor, vor duce mesajul nostru despre acest eveniment, dar şi despre Republica Moldova”, a spus Vadim Cebanu, directorul general al ÎS „Poşta Moldovei”. Timbrul, cu valoarea de 1,20 lei, prezintă harta Republicii Moldova cu raioane, drapelul ţării şi al UE. Desenul din stânga-sus al plicului reprezintă aceleaşi simboluri. Directorul ÎS „Poşta Moldovei” spune că această iniţiativă este a doua la număr, prima fiind realizată în 2008, tot în cadrul Săptămânii Europene a Democraţiei Locale. Potrivit lui Vadim Cebanu, în această săptămână pe toată corespondenţa de ieşire din Oficiul Central al ÎS „Poşta Moldovei” din municipiul Chişinău va fi aplicată o ştampilă specială, dedicată Săptămânii Europene a Democraţiei Locale. „De rând cu timbrele şi plicurile poştale, şi ştampilarea plicurilor va transmite în lumea întreagă mesajul despre evenimentul marcat în Republica Moldova, despre ţara noastră, despre încercarea autorităţilor locale de a fi mai democrate în transpunerea ideilor, în abordarea cetăţenilor comunităţilor”, a subliniat directorul ÎS „Poşta Moldovei”. Potrivit Kaarinei Immonen, coordonator rezident ONU în Republica Moldova, iniţiativa de lansare a timbrului şi plicului poştal este pozitivă şi va atrage după sine promovarea imaginii Republicii Moldova şi a acţiunilor pozitive pe care le întreprind administraţiile publice locale în promovarea democraţiei. Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale (10-16 octombrie) este un eveniment european, în cadrul căruia autorităţile din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei organizează activităţi pentru antrenarea cetăţenilor în discuţii de interes comun, scopul fiind de a promova şi cataliza participarea democratică la nivel local, de a pune în valoare drepturile omului ca şi element fundamental al democraţiei locale. Săptămâna Europeană a Democraţiei Locale este organizată de Cancelaria de Stat cu sprijinul partenerilor de dezvoltare - Guvernul Suediei, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) - în cadrul Programului Comun Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI). PCDLI susţine Guvernul Republicii Moldova în procesul de descentralizare şi consolidare a autonomiei locale şi urmăreşte scopul de a asigura grupurilor vulnerabile, inclusiv categoriilor discriminare, social excluse şi marginalizate, beneficii egale de pe urma descentralizării şi dezvoltării locale.