logo

Sandu despre cererea lui Harunjen: Cei care au servit regimuri corupte nu au șanse să revină în sistem


https://www.ipn.md/ro/sandu-despre-cererea-lui-harunjen-cei-care-au-servit-7967_1093325.html

Președinta Maia Sandu susține că cei care au servit regimuri corupte nu au șanse să revină în sistem. Comentariul a fost făcut în contextul în care fostul procurorul general, Eduard Harunjen, îi cere șefei statului să anuleze decretul prin care a fost demis, transmite IPN.

„Lupta împotriva corupției va continua și toți cei care au servit regimuri corupte nu au șanse să revină în sistem”, a declarat Maia Sandu pentru TV8.

Eduard Harunjen a anunțat joi că a înaintat o cerere prealabilă către președintele Republicii Moldova în care a solicitat să fie anulate efectele decretului ex-președintelui Igor Dodon din 11 iulie 2019, prin care a fost demis din funcția de procuror general. Potrivit fostului procuror general, decretul a fost viciat de mai multe circumstanțe de drept și de fapt. De asemenea, a solicitat ca până la examinarea definitivă a cazului să fie suspendate efectele de drept ale acelui decret.